Opel a publicat un set de imagini cu noua generație a modelului Astra sub camuflaj. Noul model de clasă compactă va fi lansat în curând.
Opel se pregătește pentru lansarea noului model compact Astra, generația a 11-a. După a publicat o imagine teaser acum câteva zile, Opel revine acum cu o serie de imagini cu prototipurile modelului Astra surprinse în timpul testelor finale pe șosea.
Opel Astra L – generație nouă
Noul model a intrat în faza de testare încă din iarna trecută trecând prin testarea finală, reglarea fină și validarea în condiții de exploatare reale. Acum, Astra intră pe ultima sută de metri a maratonului de testare.
Inginerii Opel au dus modelele prototip și vehiculele de dezvoltare în nordul îndepărtat pentru a testa noul model pe drumuri înghețate și în aerul extrem de rece al Laponiei suedeze. Mai aproape de casă, au bătut și pistele de încercare de la Centrul de Testare Dudenhofen, iar, cel mai recent, au efectuat trasee de validare în condiții reale pe drumurile publice în regiunea Rhin-Main, alături de reprezentanți ai managementului superior. În același timp, noul model Astra trecea ultimele teste în Laboratorul EMC (Electro-Magnetic Compatibility) din Russelsheim înainte de omologarea de tip pentru comercializare.
După ce a trecut toate testele de șosea și laborator, noul model este pregătit pentru lansarea ca avea loc peste câteva săptămâni.
Via Opel