Opel a prezentat primele imagini cu noul Crossland facelift. SUV-ul de clasă mică preia elemente de design de la modelul Mokka și renunță la particula X din nume.
Opel a operat un facelift modelului SUV Crossland. Noul model are acum o o parte frontală complet redesenată cu elemente de deign preluate de la modelul Mokka. În plus, Opel a renunțat la particula X din numele modelului.
Partea frontală poartă numele de Opel Vizor și integrează blocurile optice în designul grilei frontale. În partea din spate, stopurile au acum tentă fumurie, iar numele modelului este scris cu un font diferit.
Opel Crossland mai primește jante de aliaj de 16 și 17 inch cu design nou, dar și introducerea unui nou nivel de echipare numit GS Line+. Acesta dă modelului Crossland un aspect mai sportiv subliniat de jantele negre de 17 inch, stopuri LED și plafon vopsit în negru.
La interior, schimbările sunt minime, modelul păstrând planșa de bord analogică și display-ul central ce poate integra acum Apple CarPlay și Android Auto.
Gama de motorizări este formată din motorul 1.2 de 83 CP sau versiuea turbo 1.2 în variante de 110 sau 130 CP. Versiunea de 130 CP poate fi asociată și cu o cutie de viteze automată cu șase trepte.
Opel păstreaz și motorizările diesel de 1.5 litri de 110 și 120 CP. Modelul oferă și sistemul IntelliGrip ce permite alegerea dintre cinci moduri de condus: Normal, Snow, Mud, Sand și ESP Off, cu mențiunea că ultimul dezactivează ESP-ul și controlul tracțiunii la viteze de până la 50 km/h.
Noul Opel Crossland facelift va ajunge în showroom-uri în prima parte a anului 2021.
Via Opel