Paris 2018: Noul Mercedes-Benz Clasa B – Informații și fotografii oficiale

Noul Mercedes-Benz Clasa B

Noul Mercedes-Benz Clasa B vine cu promisiuni dinamice, de spațiu și de confort inegalabile în clasa sa. Mașina primește sistemul MBUX și o transmisie automoată nouă și va ajunge la clienți începând cu luna februarie 2019.

“Este mai practic și mai șic” ca niciodată, promit oficialii de la Mercedes la prezentarea noului Mercedes-Benz Clasa B, pe care l-am văzut într-un teaser video cu mai puțin de 24 de ore înainte de lansare.

Misiunea designerilor a fost să construiască un minivan atractiv, termeni ce par că se contrazic în industria auto. Cu ampatamentul de 2.729 mm și console scurte, cu o linie a acoperișului ușr descendentă, cu jante cu dimensiuni între 16 și 19 centimetri, Clasa B primește proporții dinamice.

Noul Mercedes-Benz Clasa B

Farurile LED noi îi anunță prezența interesantă de la prima vedere. Mașina poate primi opțional faruri MULTIBEAM LED, ca și noul Clasa A, prezentat în luna februarie. Lățimea noului B este accentuată în partea posterioară de stopurile cu dispunere orizontală, o bară robustă cu o parte inferioară de culoare închisă și aspect de difuzor și o bandă cromată deasupra evacuărilor. Eleronul discret de pe acoperiș optimizează fluxul de aer, iar mașina vine cu un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segment. Inginerii au reușit astfel să reducă și zgomotul produs de vânt.

La volanul noii Clase B, șoferul stă cu 90 de milimetri mai sus ca în Clasa A, primind astfel o vizibilitate mai bună și un unghi mort redus.

Noul Mercedes-Benz Clasa B

La interior, mașina primește conceptul revoluționar care și-a făcut debutul odată cu A-Class. Astfel, șoferul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinația dintre un ecran de 7 inci și unul de 10.25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10.25 inci. Se poate bifa și opțiunea unui head-up display.

Mercedes susține că se va simți mai confortabil cel care urcă la bord pentru că poziția scaunelor este acum mai bună, iar șezutul este mai plat, iar spațiul pentru coate a crescut și el din moment ce mașina este cu 33 mm mai lată (1.456 mm). Opțional, sunt oferite scaune cu funcție de masaj, o dotare rezervată până acum doar vehiculelor poziționate mult mai sus în gamă.

Noul Mercedes-Benz Clasa B

Bancheta se poate rabata 40:20:40. În funcție de versiunea comandată, începând cu mijlocul lui 2019, va fi disponibilă și o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri, cifre asemănătoare cu cele ale generației anterioare, dar trecute în contul unui portbagaj al cărui spațiu poate fi folosit într-un mod mai eficient. Rabatarea banchetei creează acolo un volum de 1.540 de litri pentru bagaje. Tot începând cu mijlocul lui 2019, Mercedes va oferi și posibilitate rabatării spătarului scaunului din dreapta față.

Va fi disponibilă și funcția EASY-PACK, cu ajutorul căreia portbagajul poate fi închis sau deschis prin simpla apăsare a unui buton sau trecând piciorul pe sub portbagaj, dacă se bifează și funcția opțională HANDS-FREE ACCESS.

Noul Mercedes-Benz Clasa B

Și Clasa B primește sistemul MBUX (Mercedes-Benz User Experience), care are la bază inteligența artificială. MPV-ul preia sisteme de asistență disponibile și la limuzinele companiei. Astfel, Active Distance Assist DISTRONIC ca parte a pachetului Driving Assistance, poate anticipa situații de trafic și poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecțiilor și a sensurilor giratorii. Se regăsesc la bord și Active Emergency Stop, și Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni și bicicliști.

Noul Mercedes-Benz Clasa B

Clasa B primește motoare mai eficiente, în conformitate cu noul standard Euro 6d-TEMP. Clientul de B poate alege unul dintre cele 5 propulsoare disponibile:

  • B 180 cu 136 CP și 200 Nm, transmisie automată 7G-DCT cu dublu ambreiaj;
  • B 200 cu 163 CP și 250 Nm, transmisie automată 7G-DCT cu dublu ambreiaj;
  • B 180 d cu 116 CP și 260 Nm, transmisie automată 7G-DCT cu dublu ambreiaj;
  • B 200 d cu 150 CP și 320 Nm, transmisie automată 8G-DCT cu dublu ambreiaj;
  • B 220 cu 190 CP și 400 Nm, transmisie automată 8G-DCT cu dublu ambreiaj.

Există posibilitatea echipării Clasei B cu o suspensie care apropie mașina de sol, dar și cu una cu sistem de amortizare activă adaptivă, care îi permite șoferului controlul amortizoarelor prin intermediul DYNAMIC SELECT. Toate versiunile primesc suspensie față McPherson. În funcție de motorizare, pe puntea din spate se poate regăsi o suspensie din aluminiu, cu patru brațe, rezervată motoarelor mai puternice.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top