Parlamentarii europeni au avizat noua formă a normelor Euro 7

Euro 7

Deputații europeni au avizat noul standard Euro 7 pentru reducerea emisiilor provenite de la autoturisme, camionete, autobuze, camioane și remorci.

Cu 297 de voturi pentru, 190 împotrivă și 37 de abțineri, Parlamentul European a adoptat acordul încheiat cu Consiliul privind regulamentul Euro 7 (omologarea de tip și supravegherea pieței de autovehicule). Vehiculele vor trebui să respecte noile standarde pentru o perioadă mai lungă de timp, asigurându-se că rămân mai puțin poluante pe toată durata lor de viață.

Pentru autoturisme și camionete vor fi menținute actualele condiții de testare Euro 6 și actualele limite ale emisiilor de gaze de eșapament. Pentru autobuze și camioane, se vor aplica limite mai stricte pentru emisiile de gaze de eșapament măsurate în laboratoare și în condiții reale de conducere, menținându-se în același timp condițiile actuale de testare Euro VI.

Așa cum ați aflat deja de la AutoExpert.ro, pentru prima dată, standardele UE vor include limite de emisii pentru particule rezultate din sistemul de frânare (PM10) pentru autoturisme și camionete și cerințe minime de performanță pentru durabilitatea bateriei în cazul automobilelor electrice și hibride.

Pentru fiecare vehicul va fi pus la dispoziția deținătorului un pașaport de mediu care va conține informații privind performanțele acestuia în privința emisiilor la momentul înmatriculării (n.n. – limite ale emisiilor de poluanți sau de CO2, consumul de combustibil și/sau de energie electrică, autonomia electrică, durabilitatea bateriei). Utilizatorii vehiculelor vor avea, de asemenea, acces la informații actualizate privind consumul de combustibil, starea de sănătate a bateriei, emisiile de poluanți și alte informații relevante generate de sistemele și monitoarele de la bordul vehiculelor.

„Am reușit să găsim cu succes un echilibru între obiectivele de mediu și interesele vitale ale producătorilor. Dorim să asigurăm accesibilitatea noilor mașini mai mici cu motoare cu ardere internă pentru clienții casnici și, în același timp, să permitem industriei auto să se pregătească pentru transformarea preconizată a sectorului (n.n. – către mobilitatea 100% electrică și cu combustibili nepoluanți). De asemenea, în UE se vor verifica de acum emisiile provenite de la frâne și pneuri și va asigura o durabilitate mai mare a bateriilor”, a declarat raportorul european Alexandr Vondra.

Pe 10 noiembrie 2022, Comisia Europeană a propus standarde mai stricte privind emisiile de poluanți atmosferici pentru vehiculele cu motor cu ardere internă, indiferent de combustibilul utilizat. Actualele limite de emisii se aplică autoturismelor și camionetelor (Euro 6) și autobuzelor, camioanelor și altor vehicule grele (Euro VI).

Prin adoptarea acestui raport, Parlamentul dorește să promoveze achiziționarea de vehicule electrice care respectă standardele de durată de viață bună a bateriilor, un avans privind implementarea infrastructurii digitale și electrice și reducea dependenței energetice a UE în fața altor state sau companii.

Înainte de a intra în vigoare, acordul din Parlamentul European trebuie avizat oficial și de Consiliul Europei.

Decizia privind Euro 7, salutată de producătorii auto

Imediat după anunțul cu privire la avizul acordat de Parlamentul European normelor Euro 7, grupul de lobby al producătorilor auto europeni, ACEA, a menționat că salută decizia politicienilor.

Sigrid de Vries, directorul general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), a declarat că „votul cu privire la Euro 7 de astăzi a pus accentul acolo unde contează cel mai mult – pe provocările orientate spre viitor cum ar fi emisiile rezultate de la sistemele de frânare pentru autoturisme și camionete și cerințele privind bateriile pentru vehiculele electrice”.

Ea a ținut însă și să menționeze că cei interesați nu trebuie să se lase înșelați de aparențe, „Euro 7 înăsprește în continuare cerințele privind emisiile de gaze de eșapament și procedurile de testare. Producătorii de camioane și autobuze se vor confrunta în special cu norme semnificativ mai stricte, ei având deja sarcina dificilă de a a îndeplini obiectivele de decarbonizare pentru 2030, care se apropie rapid”.

În opinia celor de la ACEA, votul de astăzi din Parlament privind Euro 7 consolidează poziția Europei ca lider mondial în ceea ce privește standardele de emisii pentru autoturisme, camionete, camioane și autobuze. Standardele de vârf la nivel mondial privind emisiile vin însă într-un moment critic, în condițiile în care industria europeană a autovehiculelor trece de la motorul cu combustie la sistemele de propulsie electrice. De asemenea, se confruntă cu o concurență tot mai dură din partea Chinei și a SUA, cu o creștere a costurilor de desfășurare a activității în Europa și cu un cadru de reglementare disparat care subminează în mod inevitabil competitivitatea Europei.

„Este important de reamintit progresul substanțial înregistrat până în prezent, cu o reducere de 90% a emisiilor vehiculelor între primul standard Euro și prima versiune a Euro 6. Există multe lucruri de care producătorii de vehicule și factorii de decizie politică pot fi mândri în mod colectiv până în prezent. Dar pentru a realiza cu adevărat ceea ce Euro 7 își propune să realizeze, factorii de decizie politică trebuie să facă mai mult pentru a înlocui vehiculele mai vechi și mai poluante de pe șosele cu modele mai noi, echipate cu cele mai avansate tehnologii de reducere a emisiilor. Nu este vorba doar de stimulente pentru a favoriza adoptarea pe piață a vehiculelor mai noi, ci și de stabilirea unui cadru de reglementare holistic care să mențină mobilitatea la prețuri accesibile pentru toți europenii”, susțin oficialii ACEA.

– Varianta „îmblânzită” a Euro 7, susținută de Parlamentul European
– Șeful Stellantis consideră că nomele Euro 7 „nu au sens”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Deschidere test stabilitate Alfa Romeo Stelvio

Test de stabilitate – Curbe periculoase

Probelor de dinamică pe care le realizăm, de obicei, pe pista noastră din Vairano, le adăugăm azi unul extrem de provocator: schimbarea

Scroll to Top