Partea din spate a modelului BMW M3 Touring dezvăluită înaintea lansării oficiale

BMW oferă un nou teaser pentru versiunea break a performantului model M3. Vizibil într-un clip video publicat pe pagina BMW M, noul M3 Touring își dezvăluie întreaga parte din spate.

BMW se pregătește pentru lansarea versiunii break a performantului model M3. Numită M3 Touring, noul model va fi prezentat oficial în curând, dar până atunci, BMW a prezentat o serie de teasere. Cel mai recent este dezvelirea întregii părți posterioare într-un clip video publicat pe pagina BMW M.

BMW M3 Touring

BMW nu a publicat încă date tehnice complete, dar știm că M3 Touring va folosi propulsorul 3.0 litri twin-turbo preluat de la versiunea sedan. În varianta Competition, M3 dispune de 510 CP și 650 Nm. Generația G20 a modelului BMW M3 va fi prima care va fi disponibilă în variantă break ca model de serie. Modelul dispune și de sistemul de tracțiune integrală folosit de M3 sedan, sistem ce permite transmiterea a până la 100% a puterii către puntea spate.

BMW va intra astfel în concurență cu rivali de la Mercedes-Benz și Audi care au în ofertă modele ca C 63 Estate și RS4 Avant. În imaginile din clipul video se pot remarca cele patru evacuări finale, difuzorul agresiv, un spoiler redesenat și jantele specifice modelului M3.

Breakul BMW M3 va fi succesorul spiritual al modelului concept BMW M3 Touring E46, concept ce își face apariția și în clipul video ce poate fi urmărit mai jos.

Via BMW M

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top