Paul Andronic este cel mai câștigat după etapele de la Râșnov ale CNVC Dunlop 2012

După un sfârşit de săptămână mohorât, în care au fost disputate etapele a XV-a şi a XVI-a ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 pe traseul de la Râşnov, Paul Andronic îşi trece în portofoliu prima victorie din acest sezon şi urcă pe locul doi în clasamentul general la zi al competiţiei.

Penultima dublă a CNVC Dunlop 2012 a fost disputată la sfârșitul săptămânii trecute, pe traseul de la Valea Cetăţii Râşnov în condiţii meteorologice dificile. Vremea rece şi umedă a schimbat structura podiumului final în ambele zile de concurs, etapa de sâmbătă fiind câştigată de Ovidiu Zaberca, iar cea de duminică de Paul Andronic.

Vremea rea şi instabilă, asociată cu ceaţă, lipsa vizibilităţii şi cu imposibilitatea încălzirii anvelopelor, a adus o configuraţie schimbată a podiumului final în ambele etape râşnovene ale CNVC Dunlop 2012. Astfel, monopostul lui Hora, pilotat extrem de precaut şi cu un avans considerabil de puncte în clasamentul general la zi al campionatului, a lăsat loc liber victoriei bolizilor de grupa H pilotaţi de Ovidiu Zaberca şi, respectiv, Paul Andronic.

În etapa de sâmbătă, Paul Andronic a încheiat pe locul secund, podiumul etapei fiind completat de Daniel Onoriu. În etapa de duminică, Ovidiu Zaberca a pierdut podiumul în favoarea pilotului de grupa N, Cătălin Cismaru, şi a urmăritorului său consecvent, Lucian Răduţ.

După 13 etape disputate din actualul sezon al CNVC Dunlop 2012, Lucien Hora este liderul incontestabil al campionatului. Locul secund este ocupat de Paul Andronic, la doar un punct distanţă fată de Lucian Răduţ.

Din lupta pe clase mai sunt de disputat locurile II şi III de la Grupa H, unde lupta este deschisă între Daniel Onoriu, Ovidiu Zaberca şi Andrei Şerban, şi cea de-a doua poziţie la Grupa I. Lupta pentru titlul de campion naţional la Debutanţi este încă deschisă între Gabriel Necula, Raul Szene şi Dan Prepeliţă, într-o situaţie similară fiind şi titlul la două roţi motrice (2WD), unde Mircea Pădurean îşi dispută întâietatea cu Andrei Şerban.

Ultima dublă de coastă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 se va disputa la Sinaia, în perioada 26-28 octombrie a.c., conform reprogramării FRAS. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina de Facebook, Dunlop Racing Info România sau pagina de web a FRAS, www.fras.ro.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top