Extravaganța bicicletei electrice PG BlackBlock ascunde o utilitate și plăcere de condus ușor de apreciat de către fidelii propulsiilor electrice.
Ca orice biciclist convins, primul sentiment pe care l-am avut a fost de scepticism: ce ar putea să aducă în plus, față de consacratele biciclete „non-electrice“ un produs al PG.DE? Eleganța, stilul, exclusivitatea, relaxarea condusului, silențiozitatea și surprinderea multor priviri cel puțin curioase sunt doar câteva din senzațiile asigurate în spatele ghidonului.
BlackBlock este în mod evident o bicicletă de oraș, poate cel mult pentru navetiștii ecologi convinși. La cei 1,2 kW pe care îi dezvoltă, bicicleta este în stare de o propulsie de maxim 45 km/h, aproape indiferent de înclinația drumului.
Cele trei moduri de condus pot varia de la economisirea acumulatorilor la maxim
Cele trei moduri de condus pot varia de la economisirea acumulatorilor la maxim (pedalare și efort maxim din partea biciclistului) până la asistarea continuă a motorului electric, acționat chiar și de cea mai ușoară pedalare, un mod excelent pentru urcările în zone dificile sau pentru plimbările prin parc.
Un mare avantaj este viteza de încărcare a acumulatorilor: în 30 de minute se ajunge la 80%, iar în 3 ore la 100% din capacitea acestora, asta venind ca și o completare la autonomia de 120 km pe care o asigură motorul de 1,2 kW. Angrenajul SRAM P5 Cargo, de 5 viteze, încapsulat în butuc, face ca trecerea de la o viteză la alta să fie insesizabilă.
Greutatea bicicletei (35 kg) nu este deloc de ignorat, asta dacă cineva care locuiește mai sus de parterul unei clădiri ar dori să meargă zi de zi în plimbări prin oraș. Prețul crescut al bicicletei (5250 euro + TVA) reflectă în mod real costurile materialelor și a componentelor de înaltă calitate, toate laolaltă garantând o funcționare a bicicletei pe durată lungă.
Modelul BlackBlock 2, care va fi lansat oficial până în anul 2013 conține, printre altele un angrenaj Shimano XT de 8 viteze, far și stop pe tehnologie LED, culoarea cadrului customizabilă și un sistem de recuperare a energiei acumulatorilor la frânare. Pe ansamblu, PG BlackBlock este o bicicletă exclusivistă, dar și exclusivă, asigurând acel puseu de care e nevoie în multe situații în trafic.