ACEA: Piața auto din România s-a majorat cu aproape 33% în primele 5 luni din 2022

inmatriculari martie 2020 piața auto second-hand România autoturisme ACEA

Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) cu privire la înmatriculările de mașini noi în luna mai arată o creștere cu 24% până la 10.198 de unități.

Conform ACEA, în România au fost înmatriculate în luna mai 10.198 de mașini noi, în creștere cu 24% față de aceeași lună din 2021. Această creștere, coroborată cu majorările din lunile anterioare, a dus la comercializarea a 47.645 de autoturisme, valoare corespunzătoare unui avans cu 32,9% după primele cinci luni din acest an.

Aflată departe de vârful unui clasament dominat de state precum Germania, 1.013.417 unități după primele cinci luni, Marea Britanie (661.121 unități), Franța (600.893 unități), Italia (556.974 unități) și Spania (318.487 unități), România ocupă totuși un loc fruntaș în privința creșterii.

Astfel, în perioada ianuarie – mai 2022, piața auto din țara noastră s-a majorat cu 32,9% față de perioada similară din anul trecut, aceasta fiind a doua cea mai mare creștere dintre toate statele UE, EFTA și Marea Britanie.

Mai mult decât atât, diferența față de țara aflată pe locul trei în topul creșterii este importantă. Conform ACEA, înmatriculările din Bulgaria s-au majorat cu 17,5% până la 11.721 unități. Prima poziție în clasamentul creșterilor este ocupată de Islanda, 61,1%, până la 6.776 unități, iar pe poziția a patra se află Cipru, 8,7%, până la 5.110 unități înmatriculate în primele cinci luni din acest an. Pe locul cinci se află Slovacia (5,6%, 31.929 unități).

Din nefericire, majoritatea statelor europene au raportat în perioada ianuarie – mai 2022 scăderi ale înmatriculărilor, astfel încât totalul de 5.203.970 de mașini corespunde unei scăderi a pieței în EU + EFTA + Marea Britanie cu 12,9%.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top