Raportul DRPCIV cu privire la înmatriculările de autoturisme noi din România arată o scădere în iunie, însă creșterile din lunile anterioare mențin piața auto pe plus.
Datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) privind înmatriculările de autoturisme în primele șase luni din 2022, preluate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), arată că în luna iunie a anului 2022 au intrat în circulație 11.067 mașini noi, cu 6.63% mai puține decât în aceeași lună a anului trecut.
Cu toate acestea, grație creșterilor impresionante din lunile anterioare, primul semestru din 2022 s-a încheiat cu o majorare a pieței autoturismelor noi cu 23,09% până la 58.712 unități.
În acest context este de așteptat ca la finalul anului 2022 piața autoturismelor noi să înregistreze o ușoară creștere față de cea din anul anterior. Această estimare are la bază majorarea din prima parte a lui 2022, dar și așteptările producătorilor cu privire la estomparea crizei semiconductorilor în toamna acestui an. Pe de altă parte, prețurile tot mai mari ale vehiculelor ar putea limita procentul de majorare a pieței.
Mărcile cele mai căutate de români în prima jumătate a lui 2022 au fost, în ordine, Dacia (16.189 unități), Toyota (4.679 unități), Ford (4.662 unități), Hyundai (4.630 unități) și Skoda (3.962 unități).
Tot în primele șase luni din 2022 numărul de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima dată în România s-a redus cu 21,51% până la 156.624 unități. Această scădere, care va continua și în lunile următoare, este generată, pe deoparte, de prețurile tot mai mari înregistrate pe piața mașinilor de ocazie, iar pe de alta de teama cumpărătorilor de posibile noi reglementări ale autorităților în privința taxelor și impozitelor, precum și de o criză economică.