Pipa, simbol al rafinamentului

Fumători au ba, trebuie să convenim că imaginea capitanului de vas a fost, de-a lungul timpului, indisolubil legată de pipă.

O demonstrează, dacă vreți, până și unul dintre personajele simbol ale copilăriei fiecăruia dintre noi, Popeye Marinarul. Este motivul pentru care, fără a face o pledoarie pentru fumat, ne-am propus să aruncăm o privire asupra acestui obicei.

Fumatul are o istorie de mii de ani. Pe la începuturi, ajuta oamenii să se apropie de zei – înlesnea şi însoţea ritualurile înţelepţilor, în încercarea lor de a se apropia de spiritele superioare. O vreme, a fost considerat leac, în diverse afecţiuni, fizice sau psihice. Apoi a devenit obicei social – persoanele mondene, sofisticate, apăreau musai cu o ţigară în mână. A fost şi interzis, pedepsit, ostracizat. Şi în zilele noastre, împarte lumea în două.
Unii îl resping, alţii nu pot trăi fără el. Unii militează pentru interzicerea fumatului, alţii îl consideră atrăgător, boem, monden. Indiferent de ce parte a baricadei ne-am afla, nu putem ignora existența acestui obicei, motiv pentru care am decis să încercăm să deslușim culisele fumatului de pipă, un simbol pentru oamenii mării.

Puțină istorie
Fumatul de pipă are rădăcinile adânc înfipte în istoria umanității. Prima imagine cu un astfel de obiect este a unuia dintre personajele principale din istoria Hinduismului Shiva (foto dreapta), Zeul Pipei (3000 î.C.). Pipe și rămășițe de tutun au fost găsite și alături de mumii egiptene (2000 î.C.), reprezentau, începând cu o jumătate de secol mai târziu, un simbol al reconcilierii pentru indienii din America de Nord, iar mai apoi, în Grecia Antică,
erau folosite de părintele medicinii, Hypocrate, ca remediu pentru anumite boli.
Legătura cu oamenii mării datează din jurul anului 1000, atunci când vikingii fumau, cu ajutorul pipei, ierburile numite „Angelikarot”. Și, probabil, inspirați de iscusința de navigatori a acestora, ulterior, capitanii de vas aveau să „împrumute” de la aceștia și obiceiul de a avea în colțul gurii o pipă. În plus, ea este asociată cu calmul, un atribut indispensabil navigatorului, și este un simbol al rafinamentului, trăsătură pe care marinarii de rang înalt încercau să o alăture imaginii lor pentru a se diferenția de restul echipajului, dar și de simbolurile negative reprezentate
de pirați.

Miza pe rafinament
Pipa este cea mai rafinată formă de a fuma. Lucru probat, spre exemplu, de faptul că nu de puține ori este asociată cu răgazul pentru a cugeta sau este privită ca un hobby și nu cu aceea de a satisface nevoia de nicotină. Fumatul pipei este similar cu cel al țigărilor de foi. Fumul se gustă, nu se inhalează, iar apoi este expirat.
Trebuie ținut cont de faptul că pipa nu are tiraj natural, precum țigareta (tutunul nu arde singur) și că fumul trebuie să fie rece, caz în care aroma este aproape de perfecțiune. Fumul rece este degajat de tutunul care arde cât mai mocnit posibil și are consistența unui fir transparent și fin(nu este dens). Apoi, pentru a proteja mucoasa
buco-nazală și limba de fierbințeala fumului, este bine să aveți mereu la îndemână un lichid necarbogazos.
Fumatul pipei este ca un adevărat ritual, cu pași clari. Bolul se umple cu tutun progresiv, fiecare etapă fiind urmată de presare, scopul fiind acela de a asigura o densitate uniformă a acestuia și un flux de aer optim. Tutunul se aprinde plimbându-se flacăra pe deasupra sa, în timp ce trageți încet „pufuri”. Nu trebuie să trageți aer rapid, pentru că riscați să vă ardeți limba. Apoi pufăiți la intervale regulate, până în momentul în care simțiți că gustul se schimbă, devenind mai iute și începe să piște la limbă. De regulă acest lucru se întâmplă când în bol mai există o cantitate de 20% de tutun nears, dar nu trebuie să continuați să fumați din rațiuni de… „economie”.
Senzațiile nu mai sunt aceleași.

Trusa fumătorului
Trusa fumătorului de pipă cuprinde, alături de pipă și tutun, obiectele de aprins (chibrituri sau brichetă cu flacără orientată), futacul (dispozitiv de presat tutunul și cu ajutorul căruia îl îndepărtezi pe cel nears și cenușa) și periile de curățat. Pipele sunt extrem de diverse atât din punct de vedere al formei, cât și a materialului din care sunt construite, la fel cum, tutunul, este disponibil într-o gamă diversă din punctul de vedere al tăriei sau parfumului aromei. Recomandarea noastră este ca în cazul în care doriți să experimentați arta fumatului de pipă să apelați în prima instanță la „pipari” cu experiență sau la cluburile specializate, sfaturile primite fiindu-vă extrem de utile până la momentul în care vă veți putea baza alegerile pe propriile criterii, în cunoștință de cauză.

Pipa și personalitățile celebre
O mulțime de nume mari ale istoriei mondiale sunt cunoscute pentru pasiunea lor pentru fumatul de pipă. Bach a compus chiar o arie dedicată acesteia și li se alătură altor nume mari din muzică, precum Beethoven, Clarence „Gatemouth” Brown sau Bing Crosby. Din rândul actorilor îi putem aminti pe Stephen Fry, Eric Morecambe sau Clark Gable, din cel al oamenilor de știință pe Albert Einstein, Earl Bertrand Russell sau Edwin Hubble, iar din categoria artiștilor plastici pe van Gogh. Fără îndoială însă, cele mai multe nume le regăsim în rândul politicienilor și scriitorilor. În prima categorie îi avem pe președinții americani Hoover, F.D. Roosevelt, Gerald R. Ford, pe cel italian Pertini sau sud-africanul Thabo Mbeki, pe Edward al VIII-lea, Che Guevara și Stalin, pe Cancelarul german Helmut Schmid sau Premierul britanic Harold Wilson. În cea de-a doua se regăsesc nume precum cele ale lui Mark Twain, William Faulkner, Jean-Paul Sartre, Ernest Hemingway, George Gissing, J.R.R. Tolkien, dar și doamne, precum George Sand sau Virginia Woolf. Și pentru că am vorbit, în materialul nostru despre Popeye, nu-l putem omite, din lista noastră, pe un alt exponent celebru din rândul personajelor de ficțiune, celebrul detectiv Sherlock Holmes.