Audi promite 30 de modele electrificate dintre care 20 modele electrice Audi până în 2025. Șase dintre ele sunt deja cunoscute, iar două sunt pe piață. Vă prezentăm modelele Audi electrificate care vor urma în viitorii ani.
Se știu deja primele șase modele electrice de la Audi.
SUV-ul e-tron este pe piață de anul trecut și am avut și ocazia să îl testăm în detaliu. La finalul anului trecut s-a prezentat și versiunea sportivă e-tron Sportback, ocazie cu care au fost oferite pentru ambele modele două versiuni de propulsive, din care una cu motor și baterie mai mică decât versiunea inițială.
Citește totul despre Audi e-tron Sportback
A surprins puțin la început și a creat o oarecare confuzie faptul că modelele au fost denumite simplu e-tron și nu au mai fost o combinație între o cifră și o literă. A fost practic aceeași strategie ca la primul Quattro în anii 80.
Însă în viitor, odată cu mărirea gamei, vor apare din nou denumirile tradiționale dar se va păstra și particula e-tron.
Al treilea model este Q4 e-tron prezentat la salonul de la Geneva în 2019, care va debuta în 2021. Încă de la Geneva se putea observa că mașina era aproape gata pentru a intra în producție. Va fi un SUV între Q3 și Q5 cu un spațiu interior mai apropiat de Q5 decât de Q3.
Al patrulea va fi e-tron GT, un GT construit pe baza platformei lui Porsche Taycan. Acesta va debuta chiar mai repede, la finalul acestui an.
Citește totul despre Audi e-tron GT
Audi a anunțat de asemenea în mai 2019 că succesorul lui Audi TT va avea doar propulsie electrică. TT și Q4 e-tron Sportback vor utiliza noua platformă MEB de la VW.
Iar al șaselea model electric a fost deocamdată doar prezentat intern și este un model similar lui Audi A5 Sportback. Având interiorul mai mare decât al modelului cu propulsie convențională, oferta de spațiu se apropie de cea de la A6 și de aceea Audi l-a botezat intern E6. Acesta va fi primul Audi pe noua platformă PPE dezvoltată împreună cu Porsche.
Model | An | Platformă |
---|---|---|
E-Tron | 2018 | MLB evo |
E-Tron Sportback | 2019 | MLB evo |
E-Tron GT | 2020 | Taycan |
Q4 E-Tron | 2021 | MEB |
TT E-Tron | 2021 | MEB |
E6/A5 E-Tron Sportback | 2023 | PPE |
Patru platforme în plan
Pentru Audi este o perioadă de tranziție spre era electrică. Astfel se explică existența a patru platforme momentan.
Platforma MLB Evo adaptată pentru e-tron și e-tron Sportback
Audi e-tron și e-tron Sportback se bazează pe platforma MLB Evo a modelelor convenționale cu motor amplasat longitudinal A4, A6, A7, A8, Q5, Q7 și Q8 care a fost modificată pentru montarea bateriei între punți.
Platforma MEB de la VW
Audi Q4 e-tron va fi primul Audi pe platforma MEB de la VW utilizată la viitoarea familie ID inclusiv ID.3 dar și la Seat El Born și Skoda Enyac.
Platforma MEB vine cu un motor electric de 204 CP și 310 Nm care antrenează puntea spate opțional putând fi montat un al doilea motor în față cu 102 CP și 151 Nm. Sistemul furnizează în total 306 CP și tracțiunea este integrală electrică, fiind ideală pentru Q4 e-tron Sportback.
Platforma J1 a lui Porsche Taycan pentru Audi e-tron GT
Platforma lui Porsche Taycan este dezvoltată exclusiv de Porsche. Aceasta dispune de câte un motor pe fiecare punte și o cutie cu două trepte la puntea spate urmând să fie utilizată și de Taycan Cross Turismo și împrumutată de Audi e-tron GT. Revista germană auto motor und sport speculează că Audi ar putea resuscita conceptul unui break de superlux. Avantissimo a fost prezentat de Audi la salonul de la Frankfurt în 2001 dar a rămas doar un concept.
Platforma PPE
Platforma PPE este complet nouă și este dedicată propulsiei electrice. Aceasta este dezvoltată în comun de Porsche și Audi și va combina elemente de la MLB Evo și de la platorma J1 a lui Taycan. Aceasta va fi utilizată atât pentru viitoarea limuzină Audi E6 amintită mai sus cât și pentru viitorul Porsche Macan electric. În versiunea de top va avea două motoare electrice la puntea spate și un motor electric la puntea față iar bateriile vor fi modulare, de diverse capacități. De asemenea, este foarte posibil ca să aibă și cutie de viteze cu mai multe trepte, ca la Taycan.
Citește totul despre Audi Q4 e-tron
Ce modele Audi electrice vor urma
Aici există multe speculații însă unele dintre ele sunt logice așa că le trecem în revistă.
Pe platforma MEB de la VW ar putea urma, logic, un Audi Q4 e-tron Sportback. Apoi, un A3 electric ca model paralel al lui VW ID.3 poate ca limuzină. Apoi întrebarea este cu ce va concura Audi în fața viitoarelor Mercedes-Benz EQA și EQB. Ar putea fi ori Q2 e-tron ori Q3 e-tron pentru că Q4 e-tron este mai aproape de Q5 decât de Q3.
Audi are de asemenea conceptul AI:ME care s-ar putea transforma într-un A2 electric care să concureze cu BMW i3 și care ar fi într-un fel o reîncarnare a lui Audi A2 care a fost o excelentă mașină de oraș.
Noua platformă PPE va debuta în premieră în 2021 pe noul Porsche macan electric. Însă un Audi Q5 e-tron nu va exista pentru că ar fi apropiat de Q4 e-tron.
Însă foarte probabil platforma PPE ar putea fi utilizată pentru succesorii electrici ai lui Audi Q7 și Q8 și pentru un eventual Porsche Cayenne electric.
Și nu ar trebui să lipsească un Audi A8 electric care să concureze cu noile Mercedes-Benz EQS și cu viitorul BMW Seria 7 Electric. Cum un viitor A8 nu este așteptat înainte de 2024 este posibil ca un A8 e-tron să apară mai repede.
Model | An | Platformă |
---|---|---|
Q4 E-Tron Sportback | 2022 | MEB |
E-Tron GT Sportback | 2021 | J1 (Taycan) |
E6 Avant | 2024 | PPE |
TT E-Tron Sportback | 2023 | MEB |
A2 E-Tron | 2023 | MEB |
A3 E-Tron (Limousine) | 2022 | MEB |
A8 E-Tron | 2024 | PPE |
Q7 E-Tron | 2023 | PPE |
Q8 E-Tron | 2025 | PPE |
Șase modele sunt clare și noi am speculat despre alte nouă modele. Mai rămân încă cinci modele care sunt încă un secret. Cert este că în 2025 gama Audi va arăta aproape complet diferit față de ce este astăzi.
Și probabil în viitor, gama de modele se va concentra doar pe cele două platforme dedicate propulsiei electrice: MEB de la VW și PPE dezvoltată în cooperare cu Porsche.