Porsche îşi întoarce privirea către purişti. Fabrica de vise din Zuffenhausen prezintă la New York cea mai potentă declinare a roadsterului Boxster, noul Spyder.
Un omagiu adus clasicelor 718 Spyder şi 911 Speedster din anii 60 şi 90, noul Porsche Boxster Spyder afişează două “umflături” suplimentare, grefate pe capacul pavilionului escamotabil. Plierea acestuia este asistată electric, singura operaţiune ce presupune intervenţia şoferului fiind cea de deblocare a clemelor sale de prindere, cu formă inedită.
Ecartamentele faţă/spate şi pasajele roţilor vizibil mai evazate sunt preluate de la recent lansatul Cayman GT4. Motorul este, de asemenea, donat de GT4, fiind vorba despre un boxer de 3,8 litri, cu şase cilindri în linie, cuplat exclusiv la o cutie manuală cu şase trepte. Acesta dezvoltă 375 CP, cu 10 CP mai puţin decât GT4, dar suficient pentru ca noul Spyder să revendice titlul de cel mai puternic Boxster din istorie.
Performanţele sunt pe măsura bagajului impresionant de resurse. Viteza maximă atinge bariera de 290 km/h, iar acceleraţia de la zero la o sută de km/h este estimată la 4,5 secunde. Consumul mediu este de numai 9,9 l/100 km, o medie excelentă pentru o sportivă pur sânge.
Inginerii de la Porsche şi-au lăsat amprenta asupra şasiului, pe care l-au coborât cu 20 mm, şi a direcţiei, complet recalibrată. Volanul cu un diametru de 360 mm şi design inspirat de cel al supercarului 918 este şi el complet nou.
În lupta cu kilogramele în plus inutile, Porsche a şters de pe lista de dotări aerul condiţionat şi sistemul audio. Cei care nu pot renunţa, totuşi, la confort pot opta pentru montarea acestora, ulterior achiziţiei, fără niciun fel de costuri suplimentare.
Noul Porsche Boxster Spyder va sosi în showroom-uri în iulie.