Test drive – Porsche Cayman S 3.4/325 CP

Poate că unii ar fi tentați să-l așeze lângă Boxster și să le numească cele mai mici Porsche-uri. Eronat! Eu sunt tentat să privesc puțin în trecut și să-l numesc exponentul filosofiei maestrului Ferdinand – noul Cayman S.

Pe când eram un biet copil care tot ce știa în altă limbă decât cea maternă era „skolko?“ (pentru momentele în care îmi cumpăram jucării de la ambulanții ruși) și parțial versurile cântecului „Freres Jaques“ (forțat de obligațiile de la grădiniță) eram un mare admirator al unei mărci de mașini ce-mi făcea cu ochiul din surprizele Turbo – „Porș“. Așa o percepeam eu atunci, ca denumire, și chiar eram contrariat de diferențele dintre cum se scrie și cum se citește. În timp dragostea pentru marcă s-a mai prăfuit, ajungând chiar în pragul unei despărțiri. Până a venit momentul salvator. Prima experiență la volanul unui Porsche; apoi totul a revenit la normal!

Despre Ferdinand Porsche e inutil să mai spunem ceva. O entitate a industriei automobilistice, devenit între timp legendă. Se vede faptul că în ADN-ul familiei era scris cumva că sunt sortiți să născocească unele dintre cele mai bune automobile sport din lume, altfel nu se explică cum de Alexander Porsche, nepotul, a adus pe lume în 1964 Carrera, cunoscut și ca 911, automobilul emblematic pentru una dintre cele mai iubite mărci auto din lume! Sigur că timpul a condus la o evoluție enormă a modelului, îndepărtat destul de mult de origini. Acesta este motivul pentru care personal consider că moștenitorul de drept al viziunii familiei Porsche este… Cayman.

Ajuns la a doua generație, mezinul actualei game, în versiunea S, măsoară 4.380×1.801×1.295 mm, cântărește 1.350 kg și stoarce 325 CP dintr-un motor boxer aspirat de 3,4 l. Un 911 de primă generație apropiat ca motorizare este un 3,2 l aspirat de 230 CP, al cărui gabarit era de 4.290×1.780×1.310 mm (1.210 kg). Sigur că puriștii ar sări imediat, că discutăm despre soluții constructive diferite, despre un motor montat în spate versus unul montat central, despre două locuri contra a patru, dar parcă nu suntem chiar atât de departe de adevăr, totuși.

Drac împielițat

Și ajungem la momentul de grație în care fotograful nostru a avut geniala inspirație de a-l surprinde pe Cayman S în ipostaza superbă din poza de deschidere a acestui articol și intrăm direct în pâine. Motorul. Despre motor? Da’ ce poți spune despre o „briliant piece of engineering” (n. red. un exemplu excepțional de inginerie) cum ar spune englezii? Mi-ar plăcea să-i cunosc pe artizanii din spatele său, să-i cinstesc cu câteva halbe de bere nefiltrată de căciulă, ca pentru niște nemți serioși și întreprinzători. Asta pentru senzațiile pe care le-am trăit la volanul lui Cayman, pentru reprizele animalice de care m-am bucurat, pentru modul extraordinar în care automobilul accelera de la 100 la 160 km/h, mai brutal și mai fascinant decât o fac multe turisme cu pretenții doar până la 60 km/h. Și tot cu bere și wurst aș cinsti și măiestria celor care au setat transmisia automată PDK; chiar și în versiunea civilă, fără blazon sport, e de o precizie și o finețe de poveste. Retrăiesc în timp ce scriu șocurile pe care le simțeam via scaunul sport în timpul schimbărilor de treaptă în zona roșie a turometrului și jur că mi se zburlește părul.

O transmisie care știe să fie ascultătoare, care știe că dacă rulezi în modul Sport Plus nu te poate duce de nas cu un regim de turație mincinos, așa că-ți ține agregatul în permanență peste 3.000 rot/min, retrogradând singură la nevoie. Asta în condițiile în care dacă te mănâncă talpa să fii Sport Plus, schimbările de treaptă superioară se fac exclusiv prin intermediul padelelor. Care, ele, de o formă atent studiată, ți se pliază perfect pe vârfurile degetelor, senzația rece lăsată de aluminiul frumos finisat din care sunt fabricate fiind complementată de cea simțită în momentul schimbărilor extrem de rapide. Și uite așa ajungi să alergi cu 100 km/h la puțin peste 3.000 rot/min în treapta a treia, bucurându-te de un sunet divin, asta și pentru că motorul îți gâfâie în ceafă, practic.

E inutil să amintesc despre cele 4,7 secunde necesare să atingi 100 km/h, inutil în contextul în care senzația e infinit mai intensă decât valoarea aruncată sec în față. Cum la fel de inutil este și să-ți spun că dacă-mi calci pe urme și profiți ca un maniac de modul Sport Plus nu-i nimic ieșit din comun să arzi jumătate de rezervor în mai puțin de 250 km… Dar, pentru că vroiam să ajung și aici, există viață și fără acest mod. De fapt aceasta este magia lui Cayman, și a lui Porsche în general. La câteva butoane distanță ți se oferă caractere diferite pentru micuțul atlet. În modul „normal”, care implică setări clasice pentru șasiu și un răspuns mai domol al grupului moto-propulsor, automobilul devine prietenos, mai permisiv, chiar docil pe alocuri. Într-atât cât să poată fi utilizat chiar și zilnic în oraș. Cu două mari condiții: să te obișnuiești cu o vizibilitate nu tocmai lăudabilă în spate și să găsești anvelope de iarnă de 265 mm lățime și diametru de 20 inch.

Șasiul, căci nu poți face referire la un Porsche fără să atingi și acest subiect, este o operă de artă. Totul ține de un echilibru extraordinar păstrat în toate setările, care face din Cayman un automobil extrem de rapid, dar și comunicativ cu utilizatorul. Despre direcție mulți s-au grăbit să se plângă, cum că fiind electrică nu mai e la fel de comunicativă precum una hidraulică dar, să fim serioși, ștanța „Made by Porsche“ e cea mai bună garanție pentru ea. E greu să-i atingi limitele lui Cayman S, poate doar pe cele ale anvelopelor, mai ales dacă acestea sunt supuse constant unor grele încercări în exploatare. E și mai greu să dezechilibrezi acest automobil, cel puțin în cazul deplasărilor pe drumuri publice, între el și drum existând o oarecare sinergie benefică inclusiv pentru un șofer ceva mai puțin experimentat. Din acest punct de vedere Cayman S poate fi „profesor”. E genul de mașinărie care-ți va împinge limitele, dar nu exagerat, ci într-un mod constructiv.

Sintetizând toate trăirile și punând cap la cap cunoștințele mele într-ale automobilelor, mă întreb așa, visător cu ochii deschiși, cum ar fi o versiune turbo pentru Cayman. Se pare că neoficial există o oarecare „directivă” de a se declara inutilitatea ei, cum că n-ar fi cazul, dar judecând raportat la pachetul Cayman îmi permit să cred că ar fi o versiune cu adevărat demonică. Și poate chiar faptul că atunci ar trebui să-i tremure serios bucșile și bieletele lui 911 de teamă este și motivul pentru care nu avem încă parte de așa o nebunie, dar cine știe ce ne mai rezervă viitorul? Acestea fiind spuse, închei nostalgic rememorarea momentelor petrecute în compania lui Cayman S. Au fost câteva situații în care în urma unor teste eram tentat să mă duc să deprind tainele jocurilor organizate de Loteria Română. Acum, parcă mai mult ca oricând…