Difuzarea reclamei la Porsche 911, care-i includea pe legenda boxului, Muhammad Ali, și pe marele maestru la șah, Magnus Carlsen, a fost oprită de către brandul german, din respect pentru trecerea în neființă a pugilistului.
Ideea care stă la baza clipului este genială, așa cum ne-a obișnuit constructorul din Stuttgart: cei doi sportivi luptă cu ei înșiși, fiind singurii care se pot învinge. La fel se întâmplă și cu Porsche 911: este singurul capabil să-și tină piept în segmentul mașinilor sport.
Totuși, deși primise acceptul difuzării reclamei de la emblematicul pugilist american, după moartea sa, survenită la începutul lunii iunie, Porsche a încetat s-o mai difuzeze la televiziune, spune site-ul Automotive News. Pentru a o turna, germanii au apelat la un fost boxer, actualmente antrenor, care ”a copiat” fidel mișcările și gesturile lui Ali.
Cu toate că spotul nu mai este difuzat la televiziune, el se află pe pagina oficială youtube a constructorului german. Vi-l prezentăm și noi.