Porsche a operat al doilea facelift pentru gama actualului SUV Macan, iar motorizările sunt acum mai puternice.
Porsche Macan a trecut prin al doilea facelift menit să mențină actuala generație proaspătă până la lansarea noului model electric anul viitor.
SUV-ul compact din gama Porsche a primit un update de putere pentru majoritatea propulsoarelor, schimbări minore de desgin și un interior modificat. Versiunile Macan standard, S și GTS sunt acum mai puternice, iar versiunea Turbo a dispărut din gamă.
Al doilea facelift pentru Porsche Macan
Modelul Porsche Macan păstrează motorul de 2.0 litri, dar oferă acum 265 CP (cu 20 CP mai mult față de versiunea anterioară). Macan S renunță la motorul de 3.0 litri pentru cel V6 de 2.9 litri ce oferă 380 CP (cu 26 CP mai mult), iar Macan GTS are sub capotă același V6 de 2.9 litri, dar cu o putere de 440 CP (+60 CP). GTS oferă acum aceeași putere cu vechiul Macan Turbo.
La exterior, Macan facelift vine cu grilă frontală restilizată, faruri LED în echiparea standard, prize de aer modificate, jante cu design nou și alte elemente modificate.
Modificări mai importante au fost operate la interior, unde a fost eliminată consola centrală cu butoane fizice în favoarea unor comenzi tactile cu răspuns haptic, iar levierul cutiei de viteze automate are un design nou. Volanul a fost și el înlocuit cu unul similar cu cel de pe modelul Porsche 911.
Primele livrări pentru modelul Porsche Macan facelift sunt prevăzute pentru luna octombrie.
Via Porsche