Am fost răpit. Nu acum… când eram mic. Am crescut. Încă n-am scăpat, Porsche mă are. Dar, Doamne, cât iubesc senzația asta! Atât de mult, încât am predat-o generației viitoare. Test Porsche Panamera 4S E-Hybrid vs Porsche 911 Targa 4S. Foto: Bogdan Paraschiv
Azi nu e vorba despre Porsche. Azi este vorba despre victimele lui. Cea mai recentă dintre ele e Teodora. S-a învoit de la școală ca să meargă cu mașina la care visează. Și eu mi-aș fi dorit asta în tinerețe, dar vremurile erau puțin diferite. Atunci, dacă vedeai un Renault 16 sau un Fiat Tipo pe stradă, întâi lăcrimai, apoi te închinai. Acum e altfel, și e bine că-i așa.
Teodora joacă des NFS. Azi, 911 Targa 4S i-a dat de înțeles că niciun joc, indiferent cât de evoluat, nu poate suplini realitatea. Teodora a făcut școală on-line și mi-a mărturisit că fix așa se simte diferența față de școala „pe viu“. Ca NFS față de 911 Carrera S. Azi, Teodora a evadat complet din lumea digitală, virtuală, fără substanță, care pune stăpânire pe generația ei, pentru a învăța ce înseamnă să trăiești cu adevărat.Poate că totul sună fragmentat, fără liant, fără consistență. Poate că sună altfel față de orice articol pe care l-am scris, față de orice alt articol publicat vreodată în revistă. Dar totul este cauzat de perechile de azi: 911 – Panamera, tată – fiică.
Porsche Panamera 4S E-Hybrid
O emoție dublă, care face punte între două lumi. Lumea pe cale să apună, în care vibrațiile mecanicii pure, cele 7000 rpm ale motorului boxer twin-turbo, sunetul infernal care se zbate să scape din strânsoarea eșapamentului, turbulențele care te învăluie în cockpit și te coafează precum un câmp magnetic sunt un motiv de mândrie pentru producători și un factor declanșator, care dezlănțuie adrenalina prin artere. Lumea lui 911. Lumea mea. Apoi, lumea în care sportivitatea, luxul, grija pentru natură, liniștea, seninătatea, toate coexistă în armonie. Lumea lui Porsche Panamera 4S E-Hybrid. Lumea Teodorei.
În lumea lor, simți că totul a evoluat. Panamera are o mină de sfântă, cu aureola verde și o inimă electrică de 136 CP. Condu-o normal și nici n-o s-o auzi mârâind prin țevile de eșapament, pentru că cei 400 Nm ai motorului electric sunt suficienți în cele mai multe scenarii. Și poți „să-i faci plinul“ de la surse de 7,4 kW, în mai puțin de 150 de minute. Așa te faci cu încă 45 km de rulaj fără emisii, de condus în liniște deplină, pentru că, de anul trecut, capacitatea bateriei a crescut de la 14,1 la 17,9 kWh.
Apoi, observi că selectorul rotativ Drive Mode și-a păstrat poziția neschimbată pe volan. Și te gâdilă un pic. Treci succesiv prin E-Power, Hybrid, Sport și ajungi la Sport Plus. Și culci pedala. Brusc, te simți purtat de un iureș care derulează viața pe repede înainte, în timp ce lumea din jur se mișcă în slow motion. Totul, într-un discret sunet de motor turat undeva, departe, care mângâie timpanele cu un timbru calculat, nemțesc. E practic cel mai frumos modus vivendi, care te invită să guști din toate: accelerații de supercar, confort de limuzină, stabilitate de coupé, emisii zero când ești atent, vacanțe fără griji chiar dacă nu există prize de curent pe traseu. Panamera 4S E-Hybrid îți oferă totul pe tavă.
Sigur că nu trebuie să te oprești aici, ci poți să urci la Panamera Turbo S E-Hybrid, care accelerează până la 100 km/h în 3,1 s și atinge 315 km/h. A, și, ca amănunt, care deține recordul modelelor „executive“ pe Nurburgring Nordschleife… Nebunie! Nebunie… În lumea Teodorei, totul e frumos, curat, civilizat.
Porsche 911 4S Targa
În lumea mea, e fix pe dos. În lumea mea e 911 4S Targa. Este cel mai șarmant Porsche. O siluetă mai frumoasă, nu vei găsi în gamă! în 1965, a reprezentat, prima tentativă a lui Ferry Porsche de a dărui gamei 911 o versiune decapotabilă, fără a pierde rigiditatea torsională a caroseriei, și fix de-aia are un aer aproape mitic. Ascunde o personalitate dublă, de chirurg și de bodybuilder.
Sigur, e cel mai greu 911, cu a sa cupolă imensă din sticlă, dar cui îi pasă când apăsarea unui singur buton naște cel mai frumos balet din industrie, în care un ansamblu de brațe mecanizate ridică în aer componente mari, dar fragile, cu grația unui prestidigitator?
Apoi, e sunetul. Fără să impresioneze în Comfort, capătă o notă gravă când deschizi flapsurile eșapamentului, la apăsarea unui buton. Apoi, odată cu selectarea modului Sport, se transformă într-un triumf al senzațiilor asupra rațiunii, care, cu răcnetul răbufnit din cele 350 de detonații pe secundă, cu pocnetele și bolboroselile eliberate în timpane la frâna de motor, îți umezește ochii de emoție. Îi ștergi și în retrovizoare îți apar șoldurile emblematice pentru toate generațiile 911, care îți obstrucționează vizibilitatea spre spate, dar care, paradoxal, te îmbie să le mângâi cu ocheade nu tocmai decente.
Plantat în scaunul șoferului, la o palmă deasupra șoselei, ridici instinctiv posteriorul când treci peste denivelări și te chinui să vezi prin volan cadranele exterioare. Dar îți dai seama rapid că ele nici nu contează. Singurul care trebuie supravegheat este cel din mijloc, care afișează turometrul analogic și vitezometrul digital. Cu el în fața ochilor și cu degetele pe padelele din aliaj, simți că lumea e a ta. Nimeni și nimic nu te mai poate opri să te năpustești pe viraj cu o forță animalică, păstrând trasa cu precizia unui rotring pe planșa proiectantului.
Sunt senzații pe care oricine ar trebui să le trăiască, măcar puțin timp… Măcar o dată în viață. Numai așa va realiza că 450 de cai dezlănțuiți de un motor cu pistoane, biele, vilbrochen… cu personalitate fac cât 1000 de cai de vehicul electric, care te pot purta în două secunde până la 100 km/h, fără a-ți îmbăta toate simțurile. Un kick în scaun nu înseamnă sportivitate. E nevoie și de vibrații, sunete, feedback. E nevoie de 911 Targa 4S.
Teodora a înțeles repede asta. A râs cu poftă la fiecare accelerare. S-a ținut strâns de mânere pe fiecare viraj. A simțit cum roțile „s-au agățat“ cu încăpățânare de conturul fiecărei mici denivelări, cu o aderență colosală. A ajuns la concluzia că, deși au trecut patru decenii de când taică-su admiră marca asta, și pe ea a copleșit-o azi mai mult decât orice experiență electrică, virtuală, rece, fără emoții. Și nu Panamera hibridă plug-in ne-a atras către Porsche. Nici Taycan. Ci nemuritorul, emblematicul, senzaționalul 911!
DATE TEHNICE | Porsche | |
---|---|---|
Model | 911 Targa 4S | Panamera 4S E-Hybrid |
Motor/ nr. cilindri | boxer, 6 cilindri, biturbo | V6, biturbo |
Cilindree (cmc) | 2981 | 2894 |
Putere maximă/turaţie (CP/rpm) | 450/6500 | 560/nc |
Cuplu maxim/turaţie (Nm/rpm) | 530/2300-5000 | 750/nc |
Capacitate baterie (kWh) | nc | 17,9 |
Autonomie electrică maximă (km) | nc | 53 |
Transmisie | integrală permanentă | integrală permanentă |
Cutie de viteze | automată, 8 trepte | automată, 8 trepte |
L x l x h (mm) | 4519 x 1852 x 1299 | 5049 x 1937 x 1423 |
Ampatament (mm) | 2450 | 2950 |
Volum portbagaj (l) | 132 | 403/1242 |
Masă la gol (kg) | 1750 | 2300 |
Acceleraţie 0-100 km/h (s) | 3,8 | 3,7 |
Viteză maximă (km/h) | 304 | 298 |
Consum WLTP mixt (l/100 km) | 10,7 | 2,2 |
Emisii CO2 (g/km) | 243 | 50 |
Preț (euro cu TVA) | 125.654 | 114.131 |
Panamera 4S E-Hybrid
O privire asupra gamei
Gama Panamera Hybrid are în componență o mulțime de versiuni. În primul rând, acestea vin „împachetate“ în trei caroserii diferite: sedan cu ampatament normal (Panamera) și extins (Executive) și Shooting-Brake (Sport Turismo). Apoi, fiecare dintre ele are câte trei variante de motorizare: 4 E-Hybrid și 4S E-Hybrid, ambele cu propulsor V6 și motor electric, respectiv Turbo S E-Hybrid, cu propulsor V8 și motor electric.
Noi am avut la test versiunea intermediară, 4S E-Hybrid, cu motor electric de 100 kW integrat în carterul ambreiajului, între motorul V6 și cutia PDK cu opt viteze. Propulsorul pe benzină de 2,9 litri este supraalimentat cu două turbocompresoare și dezvoltă 440 CP. În total, ansamblul produce 560 CP și 750 Nm, iar răspunsul la accelerări este instantaneu, datorită motorului electric. Din 2020, bateria Li-Ion a crescut de la 14,1 la 17,9 kWh. Autonomia pur electrică atinge 54 km în ciclu WLTP, dar așteaptă-te la 45 km în realitate. În modul E-Charge, motorul V6 este folosit ca generator de curent și poate încărca bateria până la 80% în mers. Partea electrică a sistemului hibrid plug-in cântărește aproximativ 300 kg, aceasta fiind și diferența de greutate dintre 4S E-Hybrid și omologul convențional, 4S.
911 Targa 4S
Evoluție consistentă
Lățimea caroseriei a crescut cu 44 mm în spate, și cu 45 în față, iar roțile au, în premieră, diametre diferite pe cele două punți: 20 de inchi pe față și 21 pe spate. Și ecartamentul s-a mărit, pentru stabilitate maximă. Dacă optezi pentru suspensia sport PASM sport, primești o gardă la sol mai mică cu 10 mm. Opțional, sunt disponibile și frâne ceramice PCCB. Cât despre direcție, aceasta are acum o demultiplicare cu 11% mai scurtă.