Șoferul unei limuzine Tesla Model S și-a pierdut viața după ce a ajuns cu mașina într-un lac din Castro Valley, California. Un localnic a auzit zgomotul produs de accident și a alertat poliția.
Autoritățile nu au aflat încă motivul accidentului, care a avut loc în seara zilei de duminică, în jurul orei 7:50. Dar suspiciunile lor se îndreaptă spre o nouă eroare a sistemului Autopilot. Parapetul de protecție de pe marginea drumului a fost rupt, așa că poliția susține că mașina rula cu viteză în momentul ieșirii de pe carosabil, deși limita în zonă este de 35 de mile pe oră (56 km/h). Niciun alt vehicul nu a mai fost implicat în accident.
După trei ore de căutări, trupul neînsuflețit al șoferului în vârstă de 34 de ani a fost recuperat din lac abia dimineața. Acesta purta încă centura de siguranță. Nici mașina, găsită de scafandri pe fundul lacului, nu a fost ușor de scos din cauza copacilor aflați pe mal, dar și pentru că echipa alcătuită din nouă scafandri nu avea experiență în recuperarea mașinilor electrice din apă.
POATE VĂ INTERESEAZĂ ȘI:
Tesla Model X, impact fatal. Șoferul activase sistemul Autopilot
Poliția l-a identificat pe șofer ca fiind Keith Leung, în vârstă de 34 de ani, un tânăr muzician care făcea parte dintr-o orchestra de muzică clasică.
Cercetările continuă, dar accidentul declanșează un nou scandal cu Tesla în prim plan. Este deja al patrulea accident mortal în care este implicată o mașină electrică produsă de constructorul american. În celelalte trei, cercetările au arătat că a fost vorba de o eroare a sistemului de rulare semi-autonomă Autopilot.
POATE VĂ INTERESEAZĂ ȘI: