Prezentare: Nissan Leaf

Nissan Leaf

O dată cu a doua generație, Nissan Leaf va fi disponibilă și în România. Cu un design extrem de atrăgător și cu o baterie având capacitate substanțial mărită, cea mai vândută mașină electrică din lume are atuuri foarte importante. Am luat primul contact cu noul Leaf la prezentarea statică de la București.

Lansat în 2010, Nissan Leaf a obținut atunci, surprinzător pentru mulți, titlul de „Mașina Anului în Europa”. A fost prima oară când o mașină electrică a câștigat acest titlu prestigios. Ulterior, Leaf a demonstrat că a meritat din plin titlul, devenind cea mai vândută mașină electrică în cei 8 ani de când se află pe piață, cu 320.000 unități vândute la nivel global în 49 de țări. 1 din 4 mașini electrice vândute în lume este un model electric de la Nissan.

 

Și în Europa, Leaf face o figură foarte bună, fiind pe locul al doilea în 2017, cu 16.832 unități vândute, după fratele de concern Renault Zoe, deși se afla în ultimul an de producție al primei generații. A doua generație a înregistrat deja 35.000 comenzi, practic la fiecare 10 minute comandându-se un Leaf. Prima generație nu a fost disponibilă oficial în România dar o dată cu schimbarea de generație, Leaf este oferit și pe piața noastră.
A doua generație poate fi comandată și la noi din iunie, fiind disponibilă în patru versiuni de echipare: Visia (de la 33.990 euro, 22.900 euro cu Rabla și Rabla Plus), Acenta (35.100 euro, 24.010 euro cu Rabla și Rabla Plus), N-Connecta (36.900 euro, 25.810 euro cu Rabla și Rabla Plus) și Tekna (38.900 euro, 27.810 euro cu Rabla și Rabla Plus).

La momentul dezvoltării primei generații Leaf înainte de 2010, nu exista niciun vehicul electric în producție de serie și practic japonezii au pornit totul de la zero. Primul Leaf urmărea criteriile aerodinamice impuse de propulsia electrică și de aici forma fluidă a caroseriei însă designul nu se încadra în linia celorlalte modele Nissan. În schimb, a doua generație preia liniile conceptului IDS (Intelligent Drive System) prezentat la Tokio în toamna lui 2015 și se înscrie perfect în linia actuală Nissan, ieșind în evidență grila V-motion, forma inovatoare a montantului spate și stopurile în formă de bumerang care îi conferă o dinamică specială. În ceea ce privește aerodinamica, noul Leaf are un profil de glonț cu câteva linii ascuțite care pun în evidență silueta mașinii.

S-au schimbat puțin și proporțiile în sensul că noua generație este mai lungă cu 45 mm, mai lată cu 28 mm și mai scundă cu 20 mm, în timp ce ampatamentul este același, de 2.700 mm. Nissan promite și o dinamică mai bună deoarece ecartamentul spate a fost lățit cu 20 mm și motorul are o putere mărită cu aproape 40%. Și interiorul este complet revizuit. Sistemul multimedia are un ecran tactil de 7 inci de sine stătător, volanul multifuncțional teșit în partea inferioară este complet nou, butonul de start este pe consola centrală, iar indicatoarele de bord sunt complet noi. Tabloul de bord este fomat din vitezometru, amplasat în dreapta și un display care afișează diverse informații pe un fond albastru.

Schimbătorul de viteze automat preia soluția inițială, fiind practic ca un mouse de calculator. Apăsând butonul P de deasupra mouse-ului se blochează transmisia, mișcarea stânga și înainte acționează marșarierul, stânga-înapoi cuplează modul Drive și dacă se repetă această manevră, se activează diversele moduri în trepte de recuperare a energiei. Adică mașina frânează mai energic când se ia piciorul din accelerație și astfel se recuperează mai multă energie.

În fața schimbătorului se găsește butonul e-pedal, standard la toate versiunile. Practic, în foarte multe situații de trafic nu mai ai nevoie de pedala de frână. Când se ia piciorul din accelerație, mașina frânează destul de energic, decelerația maximă fiind de 0,21 g. În acest caz, motorul se transformă în generator și se recuperează energia care este încărcată în baterie, iar sistemul de frânare nu este utilizat absolut deloc, astfel că se prelungește viața plăcuțelor și a discurilor de frână.

Sistemul este ingenios dar este nevoie de o oarecare adaptare cu sistemul și de o mai bună anticipare a traficului. Sigur, pentru frânări bruște în caz de nevoie există pedala de frână clasică care se poate acționa oricând. Sistemul funcționează și în pante și rampe și poate menține mașina chiar și pe rampe de până la 30 grade. Un alt punct de interes este ProPilot, un sistem de conducere semi- autonom care controlează automat frânele, direcția și accelerația. Practic, acesta concentrează funcțiile pilotului automat adaptiv și ale asistentului de bandă păstrând traiectoria și distanța față de celelalte mașini. Sistemul funcționează între 30 și 144 km/h și viteza se poate regla de pe tastele de pe volan, în timp ce informațiile se afișează pe displayul din stânga vitezometrului.

Sistemul înglobează și un asistent pentru ambuteiaje care permite oprirea și pornirea automată. Acesta funcționează fluid și progresiv dar ca și la unele modele rivale, dacă iei mâinile de pe volan, sistemul te avertizează după 10 secunde să preiei controul, iar dacă nu o faci, după 30 de secunde, se aprind automat luminile de avarie și mașina încetinește până la oprire pe culoarul de mers pe care se află. Sistemul ProPilot are și o funcție ProPilot Park care permite parcare automată prin apăsarea unui singur buton. Sistemul multimedia al lui Leaf beneficiază și de o serie de aplicații, care permit transferul unor informații pe telefonul mobil și controlul diverselor funcții și informații cu ajutorul telefonului mobil.

Noul Leaf beneficiază de un motor cu putere mărită substanțial care dezvoltă acum 150 CP/3.300 rpm față de numai 109 CP/3.000 rpm înainte. De asemenea, și cuplul maxim a crescut de la 254 Nm/0-2.500 rpm la 320 Nm/0-3.300 rpm. Prima generație Leaf avea o baterie de 24 kWh, iar în 2016 a fost oferită și versiunea de 30 kWh. Noul Leaf are o baterie de 40 kWh realizată din 192 celule grupate în 24 de module și cântărește împreună cu sistemele de răcire și control 303 kg. Aceasta este plasată între punți, în trepte, pasagerii din spate stând puțin mai sus.

Ampatamentul a rămas același, astfel că spațiul în spate este generos, la fel ca și la generația precedentă. Situat în clasa compactă, Leaf oferă mai mult spațiu la genunchi decât fratele de clasă mică Renault Zoe. Prin ușoara alungire a consolei spate și optimizarea spațiului, volumul portbagajului standard a crescut de la 370 la 435 litri, fiind absolut suficient și pentru călătorii lungi. Portbagajul nu dispune însă de podea dublă și prin rabatarea banchetei se creează un prag la încărcare.

Bateria se poate încărca în trei moduri: de la priza de acasă, de la o priză publică de curent alternativ de 22 kW, dar aici trebuie ținut cont că în acest sistem de încărcare, se pot trage din priză doar 6,6 kw pe oră sau de la o priză rapidă de curent continuu de 50 kW, caz în care bateria se poate încărca în mai puțin de o oră. Datorită bateriei mai mari, Nissan promite o autonomie mai lungă, mai mult decât suficientă pentru nevoile zilnice, care este stabilită conform noului ciclu WLTP.

Astfel, autonomia în afara orașului este de 285 km, iar în oraș de 415 km. Sunt printre cele mai bune valori din clasă rămânând de confirmat luna viitoare când vom lua primul contact cu mașina și vom măsura consumul în trafic real. «

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top