Astazi, 18 noiembrie, la fix 107 ani de la nasterea lui Alec Issigonis, parintele modelului MINI, compania britanica lanseaza oficial noua generatie a unuia dintre cele mai populare modele de automobile din lume.
Ajuns cult, transformat ulterior intr-un model
premium odata cu preluarea marcii sub tutela BMW, MINI fascineaza oricand,
oriunde. Incepand de astazi, odata cu evenimentele de lansare ce sunt
organizate concomitent in Oxford (la fabrica MINI), Los Angeles si Tokyo, MINI
pluseaza la toate capitolele. Impactul vizual nu este mare, dupa cum era de
asteptat de altfel. Modificarile comparativ cu generatia precedenta pot fi
omise foarte usor la o privire fugitiva. Totusi, multe detalii „tradeaza” ca
avem de-a face cu o noua evolutie a unei forma consacrata in timp. Dimensional,
noul MINI a ajuns acum la 3.821 mm lungime (3.850 mm in cazul lui MINI Cooper
S), 1.727 mm latime, 1.414 mm inaltime si 2.495 mm ampatament, deci comparativ
cu prima generatie il putem privi ca pe un gigant.
Blocurile optice sunt complet noi, atat cele din
fata cat si lampile spate. Pentru faruri exista disponibila echiparea optionala
cu tehnologie LED, iar farul include un inel ce are rol de lumina de zi.
Stopurile pot fi optional, desigur, tot beneficiare ale tehnologiei LED. Daca
am amintit anterior de dimensiuni, trebuie sa spunem ca ele sunt mai mari cu 98
de mm comparativ cu generatia anterioara in cazul lungimii, cu 44 mm in cazul
latimii si cu 7 mm in cazul inaltimii.Ampatamentul s-a marit cu 28 mm, asta
traducandu-se printr-un spatiu mai mare disponibil pentru pasageri, in special
pentru cei de pe bancheta. Care bancheta este rabatabila fractional 60/40.
Spatiul de stocare din portbagaj este mai mare acum cu 51 de litri si ajunge
acum la valoarea totala de 211 l.
La capitolul motorizari noul MINI se bazeaza pe
tehnologia TwinPower Turbo Technology, iar in momentul lansarii sunt disponibile
trei versiuni. MINI Cooper, echipat cu un motor cu trei cilindri de 1.499 cmc,
supraalimentat, care produce 136 CP si 220 Nm. Pentru fanii diesel exista o
versiune tot cu trei cilindri, de 1.496 cmc, care produce 116 CP si 270 Nm.
Consumul de combustibil variaza intre 3,5-3,6 l/100 km (3,7-3,8 in cazul
versiunii echipate cu transmisie automata), iar viteza maxima constructiva este
de 205 km/h.
Cea mai interesanta versiune pentru pasionatii de
automobile va fi, cum altfel, declinatia Cooper S. 1.998 cmc si nu mai putin de
192 CP promit sa mentina aura capatata in timp de versiunile Cooper S. 280 Nm
(300 Nm cu functie overboost) te imping pana la 100 km/h in 6,8 secunde (6,7 in
cazul versiunilor cu transmisie automata). Consumul mediu de carburant este de
5,7-5,8 l/100 km (5,2-5,4 la transmisiile automate).
Pentru transmisii sunt disponibile tot trei
variante: standard, noul MINI vine echipat cu o cutie de viteze manuala cu sase
rapoarte. Optional este disponibila o versiune automata tot cu sase rapoarte si
una automata sport. Pentru un plus de flexibilitate in utilizare, MINI s-a
scolit tot de la BMW si ofera mai multe setari pentru automobil. Botezate
Driving Modes, ele pot fi accesate prin intermediul unui comutator rotativ
plasat in vecinatatea selectorului transmisiei. MID mode este modul standard,
normal, de functionare. GREEN mode este asociat unei functionari in spirit eco,
iar SPORT mode este pentru cei care stiu exact ce poate un MINI. Modurile
diferite de functionare influenteaza raspunsul ansamblului motor-transmisie, a
sistemului de directie, dar si a sasiului, sistemul Dynamic Damper Control
fiind disponibil pentru prima data la un automobil MINI.
Noul MINI va fi disponibil in Romania incepand cu
luna martie a anului 2014.