Într-un document ce îi viza pe acţionarii companiei, o scrisoare deschisă publicată pe 18 februarie, cei de la Rolls-Royce aduceau lămuriri cu privire la proiectul Cullinan – primul SUV al mărcii. Acum, britanicii au făcut publice primele fotografii ale prototipului ce este deja testat în trafic.
Începând de săptămâna aceasta, pe drumurile publice (din Regatul Unit) va putea fi zărit şi un prototip Rolls-Royce care prefigurează primul SUV al mărcii. Prototipul este, de fapt, o machetă inginerească derivată dintr-o caroserie de Rolls-Royce Phantom (Series II) şi care este folosită pentru a testa un nou sistem de suspensie care este dezvoltat pentru viitorul SUV şi care va permite folosirea unei soluţii constructive cu sistem de tracţiune integrală; limpede, fiind vorba de Rolls-Royce, acesta va trebui să-i mulţumească pe cei mai pretenţioşi clienţi din lume, chiar dacă va fi vorba de un SUV.
Dacă privim această machetă, putem trage câteva concluzii despre gabaritul viitorului model, dar, încă nu avem acces la detalii de design pentru viitorul model tot teren ce va purta semnătura Rolls-Royce Motor Cars. Provocarea pentru inginerii mărcii este să dezvolte acest sistem de suspensie, pentru a duce şi mai departe renumele de ˝covor magic˝ pe care Rolls-urile şi l-au câştigat în timp, mai ales că de acum va fi vorba şi de posibile incursiuni în afara suprafeţei asfaltice. Odată rezolvat acest aspect, se va trece şi la dezvoltarea unui sistem de tracţiune integrală potrivit unui astfel de vehicul.
Primele serii de teste pentru proiectul Cullinan vor pune accent pe comportamentul rutier pe diferite suprafeţe de rulare, atât în facilităţile de testare Rolls-Royce dar şi pe drumurile publice. De asemenea, această machetă de testare va rula în proporţii egale atât pe asfalt cât şi pe suprafeţe neamenajate, tocmai pentru a se putea dezvolta un automobil care să respecte într-u totul caracterul Rolls-Royce atât de bine definit de-a lungul anilor şi care asigură în continuare succesul gamei actuale.