Cursele auto și-au găsit o casă virtuală în cadrul competiției Racing League România, un campionat desfășurat pe platforma Asseto Corsa.
Prima etapă din Racing League România powered by BMW s-a desfășurat în acest weekend în cadrul virtual al circuitului Red Bull Ring din cadrul jocului de PC Asseto Corsa.
La start au fost prezente 30 de exemplare BMW M3 E30 DTM. Prima cursă a avut peste 11.000 de fani care au vizualizat transmisia celor două curse ale etapei, în direct, pe pagina de Facebook BMW România. Pentru cele 30 de locuri de pe grila de start s-au bătut 80 de piloți virtuali.
Printre aceștia s-au numărat și nume cunoscute din motorsportul autohton, dar și sportivi profesioniști din alte discipline, spre exemplu Florin Mergea – învingător al turneului de tenis Mutua Madrid Open în 2015.
Campionatul se desfășoară pe platforma Assetto Corsa pe PC, iar sezonul este alcătuit din 10 etape. Formatul este de două curse a câte 30 de minute per etapă, cu excepția celei de anduranță de pe 12 aprilie, unde se va rula într-o singură cursă de o oră.
Cum doar 30 de locuri sunt disponibile pe grila de start, un sistem de precalificări este folosit pentru a determina cei mai rapizi piloți în timpul săptămânii. Cei din top 30 își asigură astfel locul pe grilă prin stabilirea unor timpi cât mai competitivi.
Seara de concurs începe cu stabilirea grilei de start pentru prima manșă în calificările de 10 minute, unde cel mai bun tur al fiecărui pilot este luat în considerare. Primii 10 piloți clasați în cursa 1 vor lua apoi startul în manșa a doua în ordine inversă, iar primii trei vor primii și balast (30kg, 20kg și 10kg) pentru a spori spectaculozitatea.