Prima imagine cu Lamborghini Urus: Rambo Lambo e aici

Lamborghini Urus, primul SUV din era modernă al mărcii, va fi dezvăluit pe 4 decembrie. Designul final nu mai este, însă, un secret, prima imagine cu exteriorul fiind publicată accidental de compania italiană.

O mare parte din aceste dezvăluiri se datorează departamentului de marketing al Lamborghini, care prezintă în mod regulat videoclipuri online cu caracter de teaser.

Lamborghini a prezentat un nou videoclip care arată modul de conducere Corsa, cea mai sportivă setare a lui Urus, dar mai interesantă este imaginea care este afișată pe ecranul central al sistemului de infotainment, aceasta dezvăluind partea frontală a noului SUV.

Urus utilizează platforma MLB Evo, la fel ca noul Porsche Cayenne, Bentley Bentayga și Audi Q7. Un biturbo V8 de 4.0 litri, cunoscut de la Panamera, printre altele, va fi motorizarea utilizată inițial. Puterea maximă va depăși cel mai probabil pragul de 650 CP, pentru ca noul Lamborghini Urus să poată emite pretenții la titlul de cel mai rapid SUV din lume.

Din program va face parte și o versiune hibridă de tip plug-in, prima de acest fel din istoria mărcii italiene. Aceasta va fi lansată, însă, abia în 2019. Urus va fi produs integral în Italia, la Sant’Agata Bolognese.

Între timp, Lamborghini a decis să ascundă videoclipul “Corsa”. Din fericire, videoclipul poate fi încă văzut pe YouTube.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top