După ce anul trecut a concurat cu Tesla Model 3, Dominic Marcu a rămas fidel mărcii, și, implicit, modelelor electrice. În 2024 va concura la volanul unui Model S Plaid.
A fost prezentată oficial la Mega Mall, iar acum Tesla Model S Plaid este pregătită să arate ce poate în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Exemplarul lui Dominic a fost modificat substanțial.
A primit un rollbar, omologat de FIA cu nr. 1 în lume, elemente de siguranță suplimentare, frâne din carbon și o suspensie îmbunătățită. Cele trei motoare nu au fost modificate, pentru că, oricum, puterea este exagerat de mare, inclusiv pentru curesele auto.
Prima apariție în competiții va avea loc la etapa CNVC de la Transalpina, din 25-26 mai.
”Acum, cu fiecare obiectiv atins, am visat la un nou proiect, un nou vis care să ne ofere provocări și satisfacții mai mari – un vis dublu, cu două mașini puternice și unice. Suntem hotărâți să continuăm să evoluăm și să depășim propriile limite, motiv pentru care am decis să punem bazele unui nou proiect unic: prima Tesla Model S Plaid de competiții din Europa.
Cu o putere impresionantă de 1020 de cai, acest vehicul ne va oferi oportunitatea de a fi în topul clasamentului și de a demonstra, încă o dată, că o mașină de curse 100% electrică poate performa și obține rezultate remarcabile. În același timp, continuăm să inovăm cu Model 3, demonstrând că motorsportul poate fi electric și sustenabil.” a declarat Dominic.
Cei prezenți la Mega Mall au avut ocazia să urce în bipostul Tesla Model S Plaid. Unii dintre ei au trăit chiar experiența unei ture la limită pe un traseu amenajat în parcarea de pe acoperișul mallului, în dreapta lui Dominic, la bordul Teslei Model 3. Noi vom vedea ce poate S Plaid-ul, cu ocazia întâlnirii pe circuit, pe care Dominic ne-a propus-o.
Până atunci, te invit să trăiești un tur de circuit alături de Dominic și de mine, în Tesla Model 3 cu care a concurat anul trecut!