RATB vrea benzi unice pentru transportul în comun

Un proiect pilot redactat de Regia Autonomă de Transport București (RATB) și Primăria Capitalei susține implementarea unor benzi unice pentru transportul în comun, pe 12 artere importante.

Acestea ar urma să se întindă pe o distanță totală de 20,5 kilometri, o astfel de măsură urmând să crească viteza medie de deplasare a vehiculelor RATB de la 13 la 20 km/h, ceea ce ar reduce semnificativ timpul de așteptare din stații.

Propunerea a fost prezentată chiar de primarul Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentații Poliției Rutiere și ai Administrației Străzilor, pe această temă.

În discuțiile privind implementarea noului sistem de benzi unice, dedicate mijloacelor de transport în comun RATB, Firea a susținut că acesta poate fi adaptat fara să afecteze traficul.

Interesant este că aceste benzi vor putea fi, de fapt, utilizate și de orice vehicul, maxi-taxi sau taxi ce asigură transportul de persoane pe teritoriul Capitalei, ceea ce înseamnă că (având în vedere numărul ridicat al taxiurilor) scopul real, acela de a reduce timpul de așteptare în stațiile RATB, ar putea rămâne o utopie.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top