La doar o lună și câteva zile după ce au intrat în producție la Craiova, primele unități Ford Transit și Tourneo Courier vor fi expediate către clienții din Europa și Turcia.
Oficialii Ford Otosan au anunțat astăzi că primele unități Ford Transit și Tourneo Courier vor fi expediate către clienți.
Au trecut 16 ani de când uzina de automobile din Craiova produce modele Ford. După ce, în 2007, grupul american a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al fabricii aflată în colaps, anul trecut a fost decisă vânzarea unității de producție către Ford Otosan.
Pentru prima dată de la privatizarea din 2007 – 2008, uzina Ford din Craiova are un portofoliu de produse compus din trei modele – Puma, Transit Courier și Tourneo Courier – de ultimă generație care vor avea începând din 2024 și versiuni cu sistem de propulsie complet electric.
Preluată de compania turcă Ford Otosan, în care americanii au un important pachet de acțiuni, uzina din Craiova a început oficial, pe 24 octombrie 2023, asamblarea variantelor cu motoare termice ale modelelor Transit Courier și Tourneo Courier.
Conform celor de la Ford Otosan, la uzina din Craiova a a început deja încărcarea primelor garnituri de tren si trailere cu noile Transit Courier și Tourneo Courier, destinate piețelor din Europa si Turcia.
În acest context, Ford România a invitat la fabrica Ford Otosan din Craiova și primii săi clienți de Transit Courier. Aceștia au avut ocazia să viziteze fabrica și să descopere totodată procesele de producție a modelelor Ford construite în România.
„Suntem mândri că fabrica din Craiova a început livrarea primelor unități ale noilor modele. Avem mari speranțe pentru Transit Courier, care suntem siguri că va fi unul dintre motoarele economiei naționale în anii care urmează, dar și în Tourneo Courier, un model versatil, compact și adaptat atât nevoilor de business, cât și a celor de familie”, a declarat Roxana Capătă, Managing Director Ford România Services.
Totodată, Müjdat Tiryaki, președinte Ford Otosan Craiova a menționat că „a fost o reală plăcere să pot interacționa cu primii noștri clienți care ne-au acordat atât de multă încredere, cu atât mai mult cu cât aceștia au plasat comenzile înainte de a vedea mașina pe viu. Asta ne face încrezători în viitor și dornici să livrăm produse de calitate, capabile să îndeplinească cerințele complexe ale clienților noștri”.
Proiectat împreună de echipele Ford Otosan și Ford, dezvoltat și produs de Ford Otosan, noile modele ale gamei Courier s-au alăturat modelului Ford Puma pe linia de asamblare a uzinei din Craiova. Totate cele trei modele vor dispune și de versiuni complet electrice care vor fi produse la uzina din Craiova în 2024.
Ford Otosan a început producția noii game Courier în luna octombrie a anului in curs. Pentru a sprijini producția noii generații a gamei Courier la uzina din Craiova, Ford Otosan a demarat deja o investiție de 490 de milioane de euro și a desfășurat o campanie majoră de recrutare, creând 1.300 de noi locuri de muncă
Transit Courier poate fi comandat în două versiuni de motorizare – 1.0 EcoBoost (100 CP / 125 CP) sau 1.5 EcoBlue (100 CP), ambele cuplate la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Opțional, clienții pot opta pentru o cutie de viteze automată cu 7 trepte, disponibilă pentru unitatea pe benzină de 125 CP. Tourneo Courier este oferit într-o singură versiune de motorizare, pe benzină – 1.0 EcoBoost cu 125 CP, disponibil atât cu transmisie manuală cu 6 trepte, cât și cu transmisie automată cu 7 trepte.