Primele imagini cu Volkswagen ID. – Când îl vei putea comanda?

Primele imagini cu Volkswagen ID. - Când îl vei putea comanda (4)

Acestea sunt primele imagini ocu Volkswagen ID., primul membru al familiei electrice a constructorului german. Un video ajuns pe internet fără voia companiei și retras ulterior arată hatchback-ul cu un camuflaj colorat.

Site-ul Elektrowoz a avut însă timp să facă o serie de capturi înainte ce videoclipul postat de Volkswagen Olanda să dispară din online.

Primele imagini cu Volkswagen ID. - Când îl vei putea comanda (2)

Imaginile arată un prototip cu un camuflaj bicolor, roșu și albastru, care arată foarte asemănător cu versiunea concept, dezvăluită anul trecut de constructorul german. Designul diferă foarte mult de ceea ce știm din gama Volkswagen cu propulsie convențională. Putem vedea în premieră și farurile LED ale viitorului model de serie.

Un montant față extrem de subțire asigură vizibilitate foarte bună, în timp ce partea din spate, inclusiv pavilionul, sunt acoperite complet de camuflaj.

Primele imagini cu Volkswagen ID. - Când îl vei putea comanda (5)

Cum va arăta familia ID. de la Volkswagen?

În partea posterioară, ies în evidență stopurile cu dispunere orizontală și tehnologie LED, asemănătoare cu ceea ce am văzut și la prototipurile viitoarei generații Volkswagen Golf, surprinse în teste, dar și un eleron proeminent care vine în prelungirea acoperișului.

Volkswagen a confirmat că vor exista trei baterii diferite. Versiunea entry level va primi bateria cu o capacitate de 48 kWh, care asigură o autonomie de 330 de kilometri. Versiunea intermediară va putea parcurge 450 de kilometri între două încărcări, iar o versiune cu baterie de 111 kWh și autonomie de 550 de kilometri se va poziționa în vârful gamei.

Primele imagini cu Volkswagen ID. - Când îl vei putea comanda (1)

Toate cele trei vor primi un motor de 170 de cai putere, care va angrena puntea din spate.

Precomenzile încep mâine, iar cine dorește unul trebuie să achite taxa de rezervare în valoare de 1.000 de euro.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top