Primele imagini oficiale cu noul Mercedes-Benz G-Class

Mercedes-Benz G-Class

Noul Mercedes G-Class va debuta pe 15 ianuarie la Salonul Auto de la Detroit – NAIAS 2018. Așteptarea a luat, însă, sfârșit astăzi, deoarece primele fotografii oficiale sunt deja online.

O serie de imagini publicate de Carscoops dezvăluie integral aspectul noii generații a legendei off-road Mercedes-Benz G-Class. Nu avem parte de surprize, după ce teaserele foto anterioare au indicat deja că Mercedes-Benz păstrează intact designul angular, tipic modelului cu o carieră de aproape patru decenii. G-Class își va păstra mânerele distinctive ale ușii, benzile de protecție și roata de rezervă montată pe hayon.

Recent, a fost prezentată o nouă generație a altei legende 4×4, Jeep Wrangler, acest model primind, de asemenea, un design foarte similar cu cel al predecesorului său.

g-class-2

Pe cât de conservator este aspectul exterior, pe atât de inovator este interiorul noii generații G-Class. Mercedes-Benz adoptă de la limuzinele E-Class și S-Class layout-ul ultra-modern cu două ecrane de 12,3 inci – nivelurile “inferioare” de echipare primesc ceasuri de bord analogice, plasate în spatele volanului. În acest caz veți primi doar un ecran de infotainment central de 12,3 inci.

Interiorul păstrează câteva tușe clasice de design, incluzând mânerul de susținere pentru pasagerul din dreapta de pe planșa de bord și cele trei comutatoare cromate pentru comanda diferențialelor față, central și spate blocabile. Există, de asemenea, două suporturi de pahare detașabile pe consola centrală și orificii de aerisire rotunde care imită farurile la fel de rotunde, cu tehnologie full-LED, ale noului G-Class.

g-class-5

Mercedes-Benz precizează că bancheta a fost montată mai în spate, ceea ce generează cincisprezece centimetri de spațiu pentru picioare în plus față de modelul actual. Bancheta poate fi de asemenea pliată în raportul 40:60. În plus, Mercedes-Benz promite mai mult spațiu la umeri, în față, și mai mult spațiu pentru picioare: plus patru inci. Odată așezați în spatele volanului complet nou, preluat de S-Class, șoferii se vor afla înconjurați de tapițerie din piele veritabilă, ornamente din lemn cu pori deschiși și accente de fibră de carbon sau metal.

Păstrând formatul consacrat, cu șasiu separat, noul Mercedes G-Class va fi mult mai ușor decât predecesorul său și va avea o punte spate rigidă, în timp ce suspensia este independentă în față. Unghiul de atac va fi de 31 de grade, noul G-Class putând traversa vaduri de apă de până la 70 de centimetri.

Standard se oferă o transmisie automată cu nouă viteze, care transmite 40% din cuplu la roțile din față. Restul de 60 procente ajung la puntea spate.

g-class-4

1 thought on “Primele imagini oficiale cu noul Mercedes-Benz G-Class”

  1. Ptr fanii modelului va fi o reusita acest nou model, pastrandu-si aspectele definitorii (mai ales la exterior), dar pasind si catre noile trenduri (mai ales la interior).
    Desigur se vor gasi si multi care vor stramba din nas (in special cei care nu il iau in calcul ptr vreo achizitie viitoare) si vor remarca prin comentarii carcotase ca este un model aproape neschimbat care nu tine pasul cu designul actual.
    Totul tine de gust si de pasiunea fiecaruia…

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top