Proba second-hand: Mazda 6

Una din reprezentantele de seamă ale clasei medii, Mazda 6 şi-a arătat de la început intenţiile de a oferi o alternativă demnă de luat în seamă de concurenţa europeană, mult mai substanţială.

Croită special pentru gusturile şi nevoile europenilor, Mazda 6 a venit cu idei interesante privind aspectul exterior, calitatea şi confortul interiorului, dotarile, dar şi o paletă de motorizari care să includă şi popularul diesel, aşa cum este şi cazul maşinii din materialul nostru.

Aceasta este fabricată în 2006 şi este echipată cu un motor de 2000 cmc şi 143 cai putere. Maşina are în acest moment un kilometraj de circa 158.000 km, fiind importată pe la 90.000 km din Europa de Vest, unde a fost rulată în primii 2 ani ai vieţii. În momentul aducerii în ţară, maşina era în stare bună de funcţionare, stare în care de altfel se află şi în momentul de faţă, atât datorită calităţii sale generale, cât şi întreţinerii corespunzătoare efectuate de proprietari.

Imediat ce a intrat în ţară, maşina a fost supusă câtorva operaţii de verificare şi înlocuire a consumabilelor, verificare la care nu s-au depistat probleme sau defecţiuni. Fiind un autoturism echipat cu filtru de particule care necesită regenerare mai ales datorită utilizării îndelungate a mașinii în oraș, pot apărea situații când trebuie parcurși circa 40-60 km în afara orașului, fără accelerări sau frânări bruște, pentru a se efectua regenerarea filtrului de particule.

Acestă regenereare nu trebuie înteleasă ca o defecțiune, ci ca o preîntâmpinare a colmatării complete a filtrului de particule. La modelul de față, la o colmatare de aproximativ 60-70 % a filtrului de particule, martorul din bord se aprinde pentru a atenționa un prag de colmatare ce e bine sa fie depășit doar cu puțin până la parcurgerea unui drum propice regenerării filtrului de particule. De asemenea, uleiul destinat motoarelor diesel echipate cu filtru de particule este unul specific, de regulă, mai scump.

Schimbul de ulei și consumabile se face la un interval de 15.000 km, schimbul de discuri și plăcuțe de frână, se face la fel ca la orice autovehicul, după necesitate, în cazul de față la o rulare combinată urban-extraurban, aceste înlocuiri s-au dovedit necesare la cea mai recentă revizie, cea de 150.000 km, la care s-a descoperit și o uzură a cuplajului pompei de vacuum ( 320 lei ). Câteva intervenții importante la mașina de față au fost cele de la 120.000 km, când a fost inlocuit kitul de distributie ( 1.100 lei ) și s-a efectuat o curățare de injectoare ( 600 lei ), și cele de la 135.000 km, când a fost necesară înlocuirea unui furtun de la intercooler ( 420 lei ), a cuplajului de la volan ( 3.735 lei ), a plăcuțelor de frână pe spate ( 120 lei ), a bucșelor  și a bieletelor de bară stabilizatoare față.

Câteva elemente care cedeaza frecvent la concurentele europene, cum ar fi turbina ( 7.700 lei ) sau caseta de direcție ( 5.400 lei ), nu se defectează la Mazda înainte de 200-250.000 km. Având un consum mediu de invidiat și o ținută de drum excelentă, este ușor de înțeles de ce Mazda6 a fost importată în număr așa de mare, fiind considerată o alternativă mai ieftană și mai fiabilă la modelele consacrete germane sau franceze prezente pe piața auto second-hand din România.

Legat de suspensie, principalul motiv de îngrijorare al șoferilor români, la modelul de față se poate spune că nici până la kilometrajul actual, eficiența amortizoarelor, rezistența bucșilor sau pivoților nu au fost depășite, acestea facând încă față drumurilor dificile și deteriorate pe care le parcurge utilizatorul autoturismului.

Opinia specialistului:

„Mazda 6 a impus și încă menține anumite standarde de fiabilitate și calitate urmărite și apreciate de utilizatorul român, care în ultima perioada a devenit din ce în ce mai educat în domeniul auto, dar și priceput în a face alegeri în funcție de necesități și raportări corecte calitate – preț, nu numai în funcție de moda momentului.“

Liviu Popescu, Director Service Rădăcini, locația Mărășești

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top