Programul Rabla Plus va aduce în acest an o noutate importantă, prima pentru cumpărarea de mașini electrice urmând să fie dublată.
Astfel, valoarea primei destinată exclusiv achiziției de modele cu emisii zero va urca până la 10.000 euro, a declarat Ministrul Mediului, Daniel Constantin. Ministrul speră ca această modificare să impulsioneze vânzările de mașini electrice, acesta stabilind și o țintă extrem de ambițioasă: o mie de astfel de autovehicule.
„Pentru Programul Rabla Plus anul trecut mi-aş fi dorit să fie mai multe maşini electrice care se vând persoanelor fizice sau juridice. Din păcate, s-au vândut doar 40 şi ceva de maşini. Anul acesta vom avea o sumă care să echivaleze cu o mie de maşini care să se vândă la nivel naţional, iar prima pentru fiecare cetăţean care va dori să acceseze această măsură se va dubla de la 5.000 de euro la 10.000 de euro. În felul acesta cred că putem să facem un program mult mai atractiv”, a declarat Daniel Constantin, marţi, într-o conferinţă de presă, la Sibiu.
Anul trecut, Programul „Rabla” a fost împărțit în două ramuri, „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, prin extensia Rabla Plus, persoanele fizice şi companiile beneficiind de un eco-tichet în valoare de 20.000 de lei (aproximativ 4.400 de euro) pentru achiziţia de maşini electrice.
În 2017, valoarea primei de casare pentru Programul „Rabla” clasic va rămâne de 6.500 de lei, conform Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional supus, începând de luni, dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului.
Conform documentului, finanţarea acordată reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 – 2019), prin care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) îşi propune să contribuie la încurajarea achiziţiei de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului. MAI MULTE DETALII AICI.