Politia locala ar putea beneficia de atributii extinse, similare cu cele ale Politiei Rutiere, potrivit unui proiect de lege initiat de 14 parlamentari PNL.
Astfel, polițiștii locali vor primi, în mod legal și explicit, dreptul de a dirija traficul, de a aplica amenzi sau a legitima șoferii în trafic. În prezent, legea 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, arogă instituției și atribuții referitoare la circulația pe drumurile publice, fără ca acestea să fie descrise în mod clar.
În schimb, OUG 195/2002, care stabilește atribuțiile Poliției Rutiere, nu a mai primit niciun amendament după intrarea în vigoare a legii 155/2010, fiind create astfel confuzii și aplicări neunitare ale sancțiunilor, anulate de cele mai multe ori atunci când erau aplicate de Poliția Locală.
Noul proiect de lege își propune să rezolve acest vid legislativ nu prin reducerea atribuțiilor polițiștilor locali, așa cum solicita Avocatul Poporului, în urmă cu câteva luni, ci prin sporirea acestora. Cei 14 senatori PNL doresc modificarea OUG 195/2002 și adăugarea explicită a Poliției Locale în textul acesteia, conferind instituției drepturi egale cu cele ale Poliției Rutiere.
“Printre atribuţiile poliţiei locale intră şi reglementări ce privesc circulaţia pe drumurile publice, dar de care nu se ţinea seama întrucât OUG 195/2002 nu a fost actualizată şi modificată astfel încât şi poliţiştilor locali să le se recunoască aceste drepturi şi atribuţii pe care le au conform statutului lor”, explică iniţiatorii.
Polițiștii locali vor putea nu doar supraveghea, ci și îndruma, respectiv controla respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, luând măsurile legale atunci când sunt constatate încălcări. Proiectul de lege a fost depus în Senat, Camera Deputaților fiind, însă, forul decizional.