PSA Retail a inaugurat primul showroom comun din Europa pentru cele patru branduri din grup.
În showroom-ul deschis recent la Madrid sunt reprezentate mărcile Opel, Peugeot, Citroën și DS.
La sfârșitul anului 2018, aproape 45% din rețeaua PSA Retail din Europa era deja multibrand. Scopul este de a aduce acest procent la cel puțin 80% până în 2021.
În 2019, Germania, Italia și Portugalia se vor alătura țărilor în care PSA Retail dezvoltă deja o afacere de distribuție Opel-Vauxhall. Până la sfârșitul anului 2019, PSA Retail va opera un total de 25 de puncte Opel-Vauxhall.
Discuţia despre reunirea importurilor sub o singură companie și în România este pe masă încă din 2017, atunci când PSA Peugeot Citroën a cumpărat marca Opel de la General Motors, se arată într-un material publicat de zf.ro.
Reunirea în cadrul unui singur importator a mărcilor Peugeot, Citroën şi Opel ar forma un nou mare jucător pe piaţa locală cu vânzări anuale de peste 15.000 de maşini şi un business de peste 200 mil. euro