Ralph Teetor și invenția care a schimbat viața șoferilor

Cruise Control, prescurtat „CC” (Pilot automat) reprezintă un sistem ce controlează automat viteza unui autovehicul. Acesta a fost inventat în anul 1948 de către inventatorul și inginerul mecanic american, Ralph Teetor. Ideea lui s-a născut în anul 1940, din frustrarea călătoriei într-o mașină condusă de avocatul său, care continua să accelereze și să încetinească în timp ce vorbea cu acesta. Astfel, inspirat de tehnologia folosită de James Watt la construirea locomotivelor, Teetor a gândit un sistem prin care automobilul să-și mențină viteza constantă.

Teetor și-a brevetat invenția câțiva ani mai tarziu, în 1955. 1958 a fost anul în care o mașină a folosit pentru prima dată acest sistem cu denumirea de Auto-pilot și presupunea apăsarea unui buton de pe bord. Doi ani mai târziu, în 1960, Cruise control era deja o caracteristică standard pentru toate Cadillacurile. Primele denumiri ale acestui sistem au fost „Controlmatic”, „Touchomatic”, „Pressomatic” dar și „Speedostat”.

În urma unui accident, Ralph Teetor (1890 – 1982) a rămas orb la vârsta de 5 ani, dar asta nu l-a împiedicat să-și urmeze visurile. Ca adult, nu a vrut niciodată să discute despre această problemă. Mai mult de atât, faptul că nu vedea nu era un considerat un handicap, ci mai degrabă un mod care l-a ajutat să se concentreze mai bine. Întrebat la un moment dat unde ar fi ajuns dacă nu ar fi fost orb, Ralph Teetor a răspuns: „Probabil nu aș fi putut face atât de multe. Faptul că nu văd, mă ajută să mă concentrez mai mult”.

Citeste continuarea articolului pe MissAuto

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top