Război total între Uber și Gabriela Firea. Primarul vrea să interzică Uber

uber

Uber, prin filiala sa din România, lansează un război al declarațiilor cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, după ce edilul șef a spus că vrea să interzică serviciul online în București.

“Vom promova în următoarea sedință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de inchiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal (inclusiv Uber – n.r.). Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Gabriela Firea, luni, într-o întâlnire cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

COTAR și taximetriștii reclamă concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie. Uber se apară, însă, și susține că este un serviciu fiscalizat și transparent. Anul trecut, 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit și contribuții salariale.

Uber a creat un oraș fals pentru a-și testa mașinile autonome

“Aplicațiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București. Peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice și mii de șoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicației și contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea și cu alti actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori și pentru oraș. Credem că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureștenilor cele mai bune servicii de transport”, au declarat reprezentanții Uber România.

Serviciile Uber sunt prezente în 21 din țările membre UE, iar la nivel mondial, în peste 650 de orașe din peste 75 de țări. În București, peste 15% din utilizatori sunt turiști. 1 din 4 utilizatori de Uber își folosesc mașina mai puțin, de când au la dispoziție și servicii ca Uber, conform IMAS.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top