Record de autonomie pentru Hyundai Kona electric: 1.026 km

Hyundai a testat autonomia modelului Kona electric în condiții speciale pe circuitul Lausitzring din Germania și a reușit să obțină un record: 1.026 km parcurși cu un singur plin de baterie.

Hyundai a efectuat un experiment pentru a arăta că mașini electrice pot parcurge distanțe considerabile. Testul a fost făcut pe circuit, în condiții speciale, cu trei exemplare Hyundai Kona electric.

Circuitul ales a fost Lausitzring, în Germania, iar cele trei modele Hyundai Kona electric au rulat continuu până la epuizarea bateriei. Cele trei echipe formate din jurnaliști de la publicația Auto Bild, tehnicieni Hyundai și reprezentanți ai biroului de presă ai mărcii coreene. Șoferii s-au schimbat periodic la volan, nu au fost utilizate sisteme de asistență, iar sistemul audio a fost oprit.

De asemenea, cei de la volan au ales să nu folosească sistemul de climatizare, deși temperaturile exterioare au atins 29 grade, rulându-se doar cu luminile aprinse, conform legislației.

Autonomia oficială a modelului Kona electric este de 484 km, consumul mediu fiind de 14.7 kWh/100 km. Inginerii Hyundai au calculat că modelul electric poate parcurge între 900 și 1.000 km.

Testul de pe circuit a depășit așteptările oficialilor Hyundai cele trei mașini parcurgând 1.018, 10.24 și respectiv, 1.026 km. Echipa cu cea mai bună autonomie a înregistrat un consum mediu de doar 6.24 kWh/100km.

Via Hyundai

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top