Registrul Auto Român oferă și istoricul de daune al vehiculelor

RAR a anunțat o nouă versiune a aplicației web istoric vehicul, prin care viitorii proprietari pot afla acum și istoricul de daune al mașinii, dacă există.

Registrul Auto Român a lansat aplicația web Istoric Vehicul în luna martie a anului trecut. Prin intermediul acestui serviciu oferit gratuit, RAR oferă informații despre kilometrii parcurși și datele la care mașina respectivă a trecut prin stațiile ITP sau prin reprezentanțele RAR.

Mașina verificată trebuie să fi trecut măcar o dată pe la R.A.R. pentru a se regăsi în baza de date. raportul va putea fi descărcat în format PDF și va fi primit și pe adresa de mail indicată.

Acum, Registrul Auto Român mărește gama de servicii oferită prin intermediul aplicației Istoric Vehicul. Dacă există, aplicația va semnala și istoricul de daune al vehicului verificat. Pentru a îl consulta, trebuie achitat online tariful de 35 lei.

Istoricul de daune conține următoarele informații:
1. Zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă;
2. Intervalul valorii devizului de reparaţie;
3. Intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului;
4. Dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic;
5. Dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

via RAR, Auto Test

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top