Reglementări post-mortem: separatoare de sens pe DN1

În România este necesar să se moară înainte să se acționeze, iar asta nu este o noutate. Este și cazul celui mai recent mediatizat accident, în care o ziaristă de 35 de ani s-a stins lângă fiica ei de 6 ani, lovită fiind de un inconștient care-și exersa pseudo-talentul de pilot pe drum public.

După ce polițiștii au amenințat cu închiderea DN1, CNADNR a decis, în sfârșit, să ia măsuri. Astfel, conform unui comunicat de presă emis recent, compania va începe montarea separatoarelor de sensuri din beton la jumătatea lunii iunie.

Pare-se că acordul pentru achiziția și transportul parapetelor ce urmează a fi montați între cele două sensuri de mers fusese semnat încă din data de 22 aprilie a anului curent. CNADNR va monta aceste separatoare, în primă instanță,  pe o lungime de 5 km, pe sectorul Pasaj Băneasa – Pasaj Otopeni, peste Șoseaua de Centură.

Conform comunicatului, acesta este doar începutul. În total, 192 de km de drumuri naționale vor beneficia de pe urma acestor separatoare de sensuri. Bun. P’asta am rezolvat-o. Acum ce ne facem cu toți campionii de pe șosele, cu mașini de 75 de cai și eleron de STI, dornici de a-și etala calitățile de drifteri? Sau cu cei care au sub capotă sute de cai, dar n-au idee cum să-i strunească? Pentru că e clar: nu sunt instalate suficiente camere care să urmărească măgăriile din trafic, nici suficienți ochi care să le supravegheze și, evident, nici suficiente mâini care să completeze amenzi.

Iar cei care depășesc pe linie continuă sau zboară peste borduri, omorând oameni nevinovați sunt, foarte probabil, aceiași care în oraș ocolesc alveolele de tramvai prin stânga, ridicând praful în aer, aceiași care depășesc coloanele de mașini la semafor și aceiași care fac la dreapta de pe a doua bandă. Deci poate că discilplinarea teribiliștilor criminali de pe drumurile naționale ar trebui să înceapă în oraș.

Accident DN1 Ford Mondeo

În final, aș vrea să atrag atenția asupra bordurilor de pe centrul șoselelor cu două benzi pe sens. Poate că dacă le lovești cu viteză mică, te aruncă îapoi pe sensul de pe care vii, dar la vitezele cu care se circulă pe DN1, nu fac decât să destabilizeze mașinile. Sunt multe cazurile în care fac mai mult rău decât bine. Nu-s expert în dinamica accidentelor, dar o singură privire aruncată la Fordul Mondeo al bietei fete ucise pe podul de la Ikea spune multe. Mașinile care ”mușcă” din bordură devin imposibil de controlat și decolează spre celălalt sens. Iar cum zilnic circulă mii de mașini care se-apropie milimetric de borduri, e suficient ca doar una s-o agațe și accidentul e ca și făcut.

Sursa foto: dcnews.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top