Renault, chemat în instanță de clienții francezi pentru motorul 1.2 TCe

Renault 1.2 TCe motor

Grupul Renault este acuzat că motorul său 1.2 TCe, amplasat și pe modele Dacia și Nissan, are mari probleme de fiabilitate.

Constructorii auto Renault şi Nissan, parteneri în cadrul alianţei Renault-Nissan, sunt vizaţi de o acţiune colectivă în justiţia din Franţa, din partea clienţilor care s-au confruntat cu probleme la unele motoare produse de cei doi parteneri între 2012 şi 2016.

Conform agenției Reuters, Christophe Leguevaques, avocat la platforma juridică MyLeo implicată în această acţiune, a precizat că cele două companii au fost înştiinţate de existenţa unei acţiuni colective în justiţie demarată de un număr de aproximativ 1.100 de persoane.

Avocatul a adăugat că, deocamdată, clienţii săi nu încearcă să obţină despăgubiri financiare dar ca un prim pas încearcă să obţină dovezi pentru revendicările lor, conform cărora cei doi constructori auto ar fi trebuit să demareze o procedură de rechemare la service atunci când au descoperit că există probleme la motoarele de 1,2 litri alimentate cu benzină, care a fost utilizat în 400.000 de vehicule din Europa între 2012 şi 2016.

Conform LifeNews.ro, în vara lui 2017, o anchetă a publicației franceze l`Argus arăta că motorul Renault 1.2 TCe are un consum excesiv de ulei, iar asta poate duce la probleme majore pentru utilizatori. La vremea respectivă posesorilor de Renault Clio IV, Renault Captur sau Dacia Duster cu acest motor li se recomanda să verifice des nivelul uleiului.

Apoi, în primăvara lui 2019, publicația franceză Auto Plus a revenit asupra subiectului în cadrul unui articol despre fiabilitatea motoarelor turbo cu cilindree mică. Jurnaliștii au menționat din nou consumul exagerat de ulei al motoarelor 1.2 TCe în special în cazul mașinilor utilizate cu preponderență în mediul urban.

La începutul acestui an, și săptămânalul „Le Journal du Dimanche” a scris că în Franța ar putea fi declanșată o acțiune colectivă în justiție împotriva constructorului auto Renault, din cauza acelorași problemel de fiabilitate ale motorului 1.2 TCe alimentat cu benzină.

Este important de menționat că motorul Renault 1.2 TCe nu se află doar în dotarea unor modele ale producătorului francez sau ale mărcii Dacia, ci și, sub denumirea 1.2 DIG-T, în componența unor modele Nissan.

Renault a recunoscut că acest tip de motor, produs în Spania şi Marea Britanie, consumă mult ulei, dar a mnenționat că această problemă nu reprezintă un risc la adresa siguranţei. Ca urmare, nicio procedură oficială de rechemare la service nu a fost demarată de organismele de reglementare.

Grupul auto francez a informat astăzi că nu va demara o procedură de negociere colectivă, dar va analiza posibilitatea de a plăti despăgubiri clienţilor afectaţi de această problemă pe baza unei analize de la caz la caz.

„În primă instanţă, încurajăm clienţii care cred că au fost afectaţi de această problemă să contacteze reprezentanţa locală Nissan care va inspecta şi diagnostica în mod adecvat vehiculul şi va oferi sprijinul necesar”, a informat Nissan într-un comunicat de presă.

Motorul TCe de 1.2 litri, alimentat cu benzină, a fost montat pe 400.000 de vehicule în perioada cuprinsă între octombrie 2012 şi iunie 2016. Acest propulsor se găseşte sub capota a numeroase modele Renault, precum Clio 4, Scénic 3, dar şi Dacia Duster, Dacia Lodgy sau Nissan Juke.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top