În 2005, Renault Clio devenea primul model de clasă mică ce primea punctajul maxim la testele EuroNCAP. Noua generație a best seller-ului francez promite că va ridica încă o dată ștacheta în segment.
Cu o istorie de peste două decenii, Clio se numără printre modelele etalon ale pieței europene, reușind să atragă nu mai puțin de 11,5 milioane de clienți până în prezent. Acest volum de vânzări este cu atât mai impresionant în condițiile în care piața automobilelor de clasă mică a înregistrat volume importante abia în ultima decadă.
Prin urmare, Renault poate fi considerat unul dintre inventatorii segmentului, cu o experiență deosebită pe care francezii anunță că au folosit-o la maxim în realizarea noii generații Clio. În afară de experiență francezii par să se fi folosit de asemenea și de imaginație, cu un set de-a dreptul interesant de forme și linii, ce prefigurează, din spusele lui Laurens van den Acker, noua identitate de design Renault.
Cu excepția siglei cromate de mari dimensiuni, pe care am văzut-o pentru prima oară pe facelift-ul aplicat lui Twingo, nu vei găsi vreun alt element comun cu gama actuală Renault.
Ca o completare a noii abordări în materie de design, Renault anunță și un program elaborat de personalizare, ce va permite obținerea unui număr record de configurații unice.
Până aici totul se încadrează în tendințele generale din segment, ce anunță pretențiile crescute ale unei noi generații de clienți de clasă mică.
Interiorul este și el relevant în acest sens, mai ales dacă îl raportăm la modul destul de clasic în care Renault a desenat plașa de bord a modelului actual. Tonurile anoste de gri și butoanele mici ajunse deja un laitmotiv Renault au fost înlocuite de o cromatică elaborată și un aer high tech evident, de la configurația cadranelor de bord până la sistemul multimedia avansat R-Link.
De fapt, R-Link este mai degrabă o tabletă integrată decât un sistem multimedia clasic, deoarece permite conectarea la Internet precum și achiziția de aplicații dedicate de pe portalul recent lansat Renault R-Link Store. Dacă raportăm această inovație Renault la modul în care au evoluat aplicațiile pentru smart phone-uri ne putem aștepta la o funcționalitate aproape fără limite a tabletei R-Link atât în spectrul aplicațiilor de entertainment cât și a ecologiei și, de ce nu, siguranței.
Merită menționată prezența conexiunii Bluetooth, atât pe sistemul audio clasic cât și pe versiunile echipate cu unitatea MediaNav și R-Link, o dotare ce intră în categoria echipamentelor de confort și siguranță.
Tot la capitolul siguranță intervin și sistemele ABS, ESP și asistența la plecarea din rampă, toate oferite standard la fel, ca și airbagurile frontale și laterale captorace pentru ocupanții locurilor din față. În același timp Renault va include în echiparea standard tempomatul-limitator de viteză (Cruise Control) și farurile de zi cu LED-uri, amândouă dotări ce au șanse să devină obligatorii în anii următori.
Clienții români nu sunt foarte familiari cu aceste două echipamente, cu atât mai puțin cu efectul lor asupra nivelului de siguranță, dar merită precizat că atât farurile de zi cât și limitatorul de viteză au un efect activ și au început să devină un standard în industrie, indiferent de marcă sau segment. În concluzie ne putem aștepta la un punctaj maxim la testele de impact EuroNCAP ce vor fi efectuate în viitorul apropiat.
Lista de motorizări include patru motorizări, două pe benzină și două diesel. Motorul de intrare în gamă este binecunoscutul 1.2 l 16v/75 CP, în timp ce noutatea la capitolul benzină este furnizată de unitatea în trei cilindri supraalimentată Energy TCe 90 ce produce 90 CP și emite doar 99 g CO2/ km. Fanii diesel pot opta pentru propulsorul 1.5 dCi în două versiuni de putere, de 75 CP, respectiv 90 CP. Prețurile de listă pornesc de la 10.700 euro pentru modelul Clio Authentique 1.2 16v/75 CP și pot ajunge până la 14.500 de euro pentru Clio Dynamique Energy dCi/90 CP.