Les Echos scrie că Renault a început deja să caute un înlocuitor pentru Carlos Ghosn. Contractul actualului Președinte Director General expiră în luna mai a anului viitor, iar numele succesorului ar trebui să fie cunoscut până la finele lui februarie, menționează sursa amintită.
Ghosn nu va pleca din companie, va rămâne în funcția de Președinte, așa cum s-a întâmplat și la Nissan, la începutul acestui an, dar va ceda în mâna altcuiva prerogativele operaționale. Sursa citată mai amintește faptul că pentru moment sunt luate în discuție nume care sunt în companie, aceasta fiind varianta pe care și-o doresc nu doar cei din Consiliul de Administrație, ci și cei de la Nissan, parteneri în Alianță, sau reprezentanții statului, care, reamintim, deține 15% din pachetul de acțiuni al companiei.
Potrivit unor surse interne, între cei vizați se numără Thierry Bolloré, Director Competitivitate, Thierry Koskas, Director Comercial, și germanul Stefan Mueller,Director delegat Performanță. Totuși, pistele externe nu sunt excluse total din calcul, Didier Leroy, numărul doi de la Toyota, Carlos Tavares, șeful PSA, Patrick Pélata, fost director general la Renault, sunt, potrivit unor surse interne, principalele ținte, însă nu este exclusă nici varianta Fabrice Brégier, actualul Director Executiv de la Airbus, acesta urmând să-și părăsească actualul post exact în luna februarie a lui 2018.
Decizia finală urmează să fie anunțată de către Consiliul de Administrație în luna februarie și trebuie ratificată ulterior în viitoarea Adunare Generală.