Dacă am avea multe Megane RS pe străzi, speed bump-urile ar trebui introduse prin lege. Pentru binele tuturor!
- Performante dinamice deosebite
- pret de achizitie avantajos
- design exterior reusit
- Vizibilitate modesta in special catre spate
- poate un pic prea rigid in configuratia “CUP”
De puţine ori am avut ocazia să conduc într-un test drive de aproape 1.000 de km un model concurent direct cu maşina personală. Discutăm despre un hot hatch care dezvoltă peste 250 CP, atinge suta în jurul valorii de 6 secunde şi dispune de toate ingredientele pentru a-ţi condimenta plăcerea condusului.
Acesta este Renault Megane RS propulsat de un motor turbo pe benzină de 250 CP, care înlocuieşte timp de 4 zile “furia roşie turbo”: Mazda 3 MPS, 2.3 l turbo şi 260 CP, ambele cu tracţiune. Încă de la prima vedere, Megane RS pune cărţile pe masă: disponibil doar în trei portiere vopsite în galben sirius, jante de 19, sistem de frânare Brembo şi o evacuare cât linia care încarcă cisternele cu carburant la Rafo Oneşti.
La interior, accesul este mai mult decât onorabil, iar scaunele Recaro mă pregătesc pentru selectarea primei trepte de viteză. Deşi la prima vedere păreau prea tari şi mult prea profilate pentru gusturile mele, după mai mult de 10 ore la volan le-am găsit surprinzător de comode.
Cu ajutorul unui RS monitor (disponibil opţional pentru suma de 156 euro şi prezent pe maşină testată), mi-am selectat modurile în care doresc să conduc RS-ul, un lucru mai greu de găsit în această clasă. Indiscutabil, cel mai mult mi-a plăcut modul “extreme”, care, pur şi simplu, transformă maşina dintr-un hatch într-un hot hatch, ajutat bineînţeles şi de pachetul CUP (atenție poate fi comandat doar împreună cu jantele pe 19“, etrierii roșii și diferențialul mecanic – total 1.876 euro).
Ambreiajul şi cutia de viteze nu necesită efort pentru a fi acţionate, iar confortul la bord nu este atât de drastic pe cât eram tentat să-l declar la prima denivelare.
Locul preferat rămâne cel cu serpetine, acolo unde Megane RS poate umili multe maşini din categoria + 50.000 de euro şi + 300 CP. Echilibrat la drum intins, cu o doză crescută de nebunie când te joci prin RS monitor, Megane RS este construit pentru a fi condus şi admirat. Deopotrivă.
Date tehnice: | Renault Megane RS |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 2.0 Turbo |
Nr. usi/locuri | 3/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1390/1835 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4300/1810/1420 |
Ampatament | |
Volum portbagaj [l] | 375 () |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 2.0 Turbo |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1998 |
Sistem alimentare | injectie directa+turbo |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 184(250)/5500 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 340/3000 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 245 |
0-100 km/h [s] | 6.1 |
Consum urban/extra/mixt | 11.5/6.7/8.4 |
Emisii CO2 [g/km] | 195 |