SpaceClass pare reîncarnarea spiritului unei corăbii care odinioară naviga liber în larg. Azi, a devenit un iaht complex, cu o poftă nebună de a călători. L-am lansat, deci, la apă! L-am plimbat prin Cheile Dobrogei, care au fost cândva pe fundul mării Tethys. I-am arătat defilee, l-am ospătat cu vin de Murfatlar și i-am făcut cunoștință cu canalul Dunăre-Marea Neagră, care a răpit sufletele a zeci de români. I-am arătat viața adevărată, cu minuni și drame. Text: Bogdan Grigorescu. Foto: Alina Grigorescu
De la plimbarea prin parc de duminică după-amiază până la erele care au marcat existența Pământului, evenimentele se succed cu suișuri și coborâșuri. Diferă doar distanța de la care privești tabloul. Apropie-te suficient de mult și începi să observi fiecare îmbinare a panourilor, să simți fiecare textură a materialului, să savurezi fiecare secundă a călătoriei la bordul lui Renault Trafic SpaceClass. Dar, pe măsură ce te îndepărtezi, îți pătrund în simțuri peisaje ample, spectaculoase, pline de povești și epoci apuse, care îl transformă pe francez, și pe tine odată cu el, într-un punct aproape neînsemnat pe pânza colorată. Însă ține cont că, fără punctul ăsta, fără fiecare dintre celelalte miliarde de puncte, imaginea n-ar exista. Pentru că fiecare dintre ele poate influența substanțial ansamblul.
Imaginează-ți un pixel ars, care luminează roșu pe un ecran galben. Discrepanța te va exaspera în scurt timp. Imaginează-ți-l pe SpaceClass pe circuitul ATA, cu pasagerii zbenguindu-se prin interiorul imens. Nu, francezul nu se încadrează în zona asta a ecranului. Iar eu am descoperit exact unde să-l integrez, pentru a-l armoniza cu tabloul.
SpaceClass întâlnește Dobrogea
Bun venit în Dobrogea! Nicăieri în Europa, nu vei întâlni combinația asta de relief spectaculos, istorie zbuciumată, monumente semețe și tehnologie verde concentrată pe o suprafață atât de mică. Și totul este influențat de apele Dunării și Mării Negre, care, în ordine cronologică, au săpat chei, au trezit ambițiile bolnave ale comuniștilor și influențează curenții de aer ce pun în mișcare eolienele celei mai „verzi“ zone din România.
➡ Configurează-ți aici propriul Renault Trafic! 💡
Indiferent de unde pornești, e simplu să ajungi la Cheile Dobrogei. „Croaziera“ noastră a izvorât din București, de unde am început să navigăm pe plictisitorul A2, cu 100–120 km/h. După 150 km cu un consum de 8 l/100 km, am părăsit autostrada, îndreptându-ne către Cernavodă, apoi ne-am continuat drumul, „fentând“ Medgidia, spre Cheile Dobrogei. Viraje largi, peisaje deschise, câmpii ample, culori de toamnă, și toate se observă cel mai bine prin geamurile mari ale lui SpaceClass. Kilometrii sunt luați în provă cu talentul unei șalupe, dar confortul rămâne la nivelul unui iaht.
Scaunele aranjate față-n față îi permit Alinei să-i explice Teodorei câteva detalii despre peisaj. Eu îmi iau în serios rolul de timonier, dar asta nu mă împiedică să cârmesc nava prin virajele largi cu siguranță de căpitan trecut prin viață. Mă ajută și francezul, care știe să devină un TGV când culci pedala. Inginerii l-au înzestrat cu trei moduri de rulare, Eco, Normal și Sport, iar transmisia cu ambreiaj dublu lucrează prompt și selectează corect treptele.
Pe fundul Mării Tethys
Sigur, nu e chiar un exemplu de agilitate, pentru că are direcția foarte demultiplicată și greutatea produce ruliu când exagerezi. Dar deții permanent controlul pe viraje, iar cei 170 CP trag convingător și sunt dezvoltați cu o finețe remarcabilă. Practic, n-ai zice că-s atâția, dar te trezești repede împingând de la spate în depășire câte un TDI bătrân, de 180 CP, care fumegă prin ambele evacuări în speranța că-și va demonstra supremația. Azi însă, suntem în croazieră, deci cuplez Eco și-mi văd de rularea relaxată până la Cheile Dobrogei. Iar minunea se deschide mare în față. Practic, mergem pe fundul străvechii mări Tethys, într-un peisaj ieșit la lumină acum zeci de milioane de ani, pe vremea dinozaurilor. Dacă n-ar fi turiștii împrăștiați pe pajiștile de la poalele munților, ai fi tentat să te ferești de atacul vreunui T-Rex ițit de după stânci. E o imensă rezervație naturală cu versanți calcaroși, în care sunt săpate peșteri ce adăpostesc o floră aparte.
Un pic de Imperiu Roman
De fapt, formațiunile muntoase au fost cândva recifuri coraliere printre care înotau monștri marini! Grandoarea peisajului îți taie răsuflarea, și totul e concentrat pe distanța câtorva viraje.
Ne bucurăm de jurasic în era modernă, dar ne întoarcem ușor spre prezent, luând drumul localității Adamclisi, unde ne așteaptă Tropaeum Traiani. A fost ridicat în anul 109, în onoarea victoriei din iarna anului 101, pe care romanii au repurtat-o asupra dacilor. Impecabil restaurat, păzit, aflat la capătul unei alei de-a lungul căreia îți poți trage sufletul așezat pe băncuță, monumentul este dovada clară a faptului că și în România se poate întreține ireproșabil o operă de artă! Verific computerul de bord – puțin peste 6 l/100 km pe drumuri județene. Mai eco de-atât sunt doar eolienele din Dobrogea! Zâmbesc și decid să-i arăt francezului un monument impunător prin formă și mărime, dar tragic prin poziționare.
Îngerul Căzut veghează asupra lui SpaceClass
După vreo 6 km pe drum de pământ bătătorit, ajungi la poalele Îngerului Căzut. Nu e vorbă, îl vezi de la distanță, pentru că are 50 m înălțime, deci n-ai nevoie de un ghid care să te îndrume. Dar e bine să știi că te poți baza pe Google Maps la nevoie. La baza lui, te cuprind emoțiile privindu-i grandoarea. Și Trafic SpaceClass pare copleșit de măreția construcției din oțel inoxidabil. În machetă, avea și aripi, dar constructorii i le-au tăiat, pentru că baza din beton n-ar fi rezistat baza sub greutatea lor. Oricum, erau frânte… Le-a frânt comunismul, care a săpat Canalul Dunăre-Marea Neagră, îngropându-i acolo pe cei mai importanți adversari ai regimului. Un cimitir al deținuților politici, care poartă pe conștiință 115 vieți. Un efort colosal, început în 1950, pus pe pauză în 1955, din cauza costurilor uriașe, reluat în 1975 și finalizat în 1984. Au fost excavați 300 milioane de metri cubi de pământ. A fost ras de pe suprafața Pământului satul Straja. Au fost turnați 4 milioane de metri cubi de beton.
Îngerul Căzut plânge. Plânge sufletele morților, plânge lipsa aripilor, plânge micimea românului care i-a furat basoreliefurile ce placau baza din beton. Erau realizate din bronz și cântăreau între 5 și 18 tone fiecare. Și suferă. S-a lăsat frigul, și metalul îl doare. Îl lăsăm să-și plângă durerile și urcăm în SpaceClass. Pornim căldura, iar gurile de ventilație răspândite prin tot interiorul cresc temperatura într-o clipă. Plecăm spre ultima atracție a zilei, Murfatlar. Papilele gustative se activează, pe când francezul ridică praful printre podgoriile dobrogene. Struguri, cât vezi cu ochii.
Luminile full-LED ne ghidează prin aromele îmbătătoare, până ajungem în sat.
Dulce-i vinul ghiurghiuliu
RALTAFRUM – ori ne-au îmbătat aromele, ori suntem pe partea greșită a siglei. Cui îi mai pasă? Important e că am ajuns la liman. Mai avem de bifat doar un obiectiv, ansamblul rupestru Murfatlar. Este poziționat lângă Lacul de cretă, un ochi de apă mărginit de adevărate stânci din var și cretă. Îl poți privi, dacă te abați cu mașina 5 minute, în drumul spre mare. Dar, azi, am venit pentru altceva. Am venit pentru ansamblul rupestru, care găzduiește prima biserică și chilia primei mânăstiri de pe teritoriul României. Arheologii spun că au fost săpate în cretă în secolul al X-lea. Eu, după încă 11 secole, mă minunez că nu s-au găsit bani decât pentru a acoperi o treime din suprafața de 3 hectare! Și asta, în anii ’70. În zilele noastre, nimeni nu e interesat să reabiliteze ce-a mai rămas întreg. O bună parte din bisericuțele neprotejate s-au distrus în timp.
Privesc totul de-afară, de peste gard. Nu pot să vizitez nimic. Ansamblul e închis pentru vizitatori, dar deschis ploii, soarelui, vântului, degradării. Moare încet, sub ochii noștri, fără ca autoritățile să ridice un deget. O soartă care amenință întreaga țară, la o scară mai mare. Pentru că, indiferent de distanța de la care privești tabloul, timpul trece. Cu bune și rele, cu suișuri și coborâșuri.
