Renault lansează un serviciu de car-sharing la Paris în această toamnă. Rețeaua va utiliza exclusiv mașini electrice. Un serviciu asemănător va pune la dispoziția localnicilor și turiștilor și grupul rival PSA.
Mașini ca Renault Zoe, Kangoo Z.E. și Master Z.E., dar și cvadriciclul Twizy cu două locuri vor face parte din flota de car-sharing a companiei.
Sistemul Autolib, al magnatului francez Vincent Bollore, a fost pus la zid de autoritățile locale în urma unor litigii, iar noile rețele ar veni să înlocuiască serviciul cu probleme. Autolib, cu mașinile sale argintii, ușor de recunoscut la Paris, a avut 150.000 de utilizatori activi. Însă curățenia deficitară la bordul autoturismelor, problemele de parcare și rezervare, dar și competiția reprezentată de servicii de transport cum ar fi Uber, au fost factori care au dus la falimentarea companiei. Managerii estimează pierderi de 293 de milioane de euro până în 2023.
Renault oferă deja un serviciu de car-sharing în Franța, sub denumirea de Renault Mobility, care include 500 de unități Zoe EV și care operează la Madrid. Francezii mizează pe peste 2.000 de mașini disponibile în Paris.
Primaul Parisului, Anne Hidalgo, a anunțat că a primit cereri din partea mai multor companii, care doresc să se implice în proiecte asemănătoare sau în cele puse deja la cale de Renault și PSA.
Serviciul le va permite clienților să ia un vehicul electric într-o locație și să-l lase într-o alta, oriunde în oraș.