Renault va renunța treptat la motorizările diesel

Noul Renault Clio - informații și fotografii oficiale

Presa franceză spune că marca Renault va elimina treptat motorizările diesel de pe modelele de volum Clio, Captur și Kadjar.

Conform unor prime informații neoficiale care au fost vehiculate în presa de specialitate din Franța, Renault va începe să retragă treptat motorizările diesel din gama de modele Clio, Captur și Kadjar.

Informațiile au fost publicate de L’Automobile Magazine și Caradisiac și spun că primul motor care va fi eliminat este 1.5 Blue dCi în versiunile de 85 și 115 CP care este folosit pentru modelele Clio și Captur.

L’Automobile Magazine spune că modelul Clio va primi totuși un nou diesel 1.5 dCi de 100 CP pentru a susține încă vânzările de flote, mașinile diesel fiind încă populare pe acest segment în piața din Franța.

Motorul 1.7 dCi de 150 CP folosit pe modelul Kadjar va fi și el eliminat din ofertă.

Decizia nu este o surpriză mai ales în contextul în care noile modele Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway nu mai sunt oferite cu motorizări diesel. De asemenea, versiunea europenă a modelului Renault Arkana nu are în ofertă motorizări diesel.

Via Caradisiac, L’Automobile Magazine

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top