Așa cum era de așteptat, anunțul Renault privind suspendarea activității la uzina Avtoframos și căutarea unor opțiuni pentru AvtoVAZ, a primit reacții rapide.
Grupul Renault a anunțat că a luat decizia de a suspenda activitățile la uzina sa din Moscova, evaluând totodată opțiunile disponibile pentru divizia AvtoVAZ.
Ca urmare a deciziei de a stopa activitatea pe piața din Rusia, șefii Renault au fost nevoiți și să ajusteze prognozele financiare pentru 2022 făcute cu doar câteva zile în urmă.
Astfel, marja operațională a grupului va scădea la 3% de la procentul de 4% estimat anterior, iar fluxul de numerar va rămâne în zona pozitivă, dar nu va mai atinge 1 miliard de euro cum se estimase.
Ținând cont de expunerea majoră a grupului francez din care face parte și Dacia pe piața rusă, reacțiile au apărut chiar de la deschiderea burselor. Astfel, În jurul orei 8.11 GMT, acţiunile Renault erau în scădere cu aproape 2%, acestea fiind cele mai mari pierderi înregistrate de o acţiune din indicele blue chip CAC40 al Bursei de la Paris.
După alte câteva ore, presa din Rusia cita analiști care menționau că oprirea producției Renault în Rusia „este o problemă” care poate duce la o penurie și mai accentuată de mașini pe piață.
Nu trebuie uitat că Renault produce anual câteva sute de mii de mașini în Rusia, fie sub marca proprie, fie sub cea a diviziei sale AvtoVAZ, Lada și acoperă circa 29% din piața de 1,7 milioane de unități a marelui stat de la răsărit.
În acest context, autoritățile ruse nu au putut rămâne impasibile. Ministerul Comerţului şi Industriei din Rusia a anunțat în jurul prânzului că va decide până la finalul săptămânii viitoare cum va folosi fabrica Renault din Moscova.
„Ministerul Comerţului şi Industriei va discuta perspectivele dezvoltării fabricii Renault din Rusia cu guvernul de la Moscova. Soluţiile comune vor fi anunţate până la finalul săptămânii viitoare. Ministerul este în contact constant cu conducerile Avtovaz şi Renault”, au anunțat oficialii ruși.
Comentariile autorităţilor ruse privind viitorul fabricii vin după ce Kremlinul a sugerat că ar putea naţionaliza activele firmelor străine care părăsesc ţara.
Cum, deocamdată, oficialii ruși au vorbit doar despre uzina Avtoframos de lângă Moscova, o mică parte din imperiul construit de Renault în Rusia, cei de la AvtoVAZ au venit și ei cu precizări.
Astfel, cele două uzine ale AvtoVAZ consideră că se pot descurca singure, fără componente auto importate din străinătate.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat și el că respectă decizia Renault de suspenda operaţiunile la fabrica sa din Moscova şi că este la latitudinea companiilor dacă vor să rămână în Rusia, dacă sectorul lor nu a fost afectat de sancţiuni.
Oficialul francez a menționat însă și că există „un risc reputaţional” la adresa companiilor care decid să rămână.
În acest amalgam de evenimente, analiștii Credit Suisse consideră că ieşirea Renault din Rusia este o opţiune mai bună decât o abordare de tipul „să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă”, chiar dacă va veni cu un cost pentru producătorul auto francez.
Totodată, cei de la JP Morgan sunt de părere că „această decizie strategică va atrage atenţia investitorilor către operaţiunile de bază ale Renault, care s-a restructurat semnificativ în ultimii ani”.