Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Coperta AutoExpert octombrie 2023

Să dăm cititorului ce-i al cititorului! Adică… materiale de calitate. Asta ne-am propus în revista AutoExpert nr. 248. Acum, la chioșcurile de difuzare a presei (scuzați-ne franceza de lemn).

Precum băiatul cu bască arunca ziarul în ușile caselor prin 1920, așa arunc eu informația asta digitală în câmpul tău vizual. Ce vreau să-ți transmit? Că ai de citit despre mașini, pentru că a apărut nr. 248 al Revistei AutoExpert. Cu de toate, picant și mare, așa cum știi, dar la preț de hotdog cu muștar. A, și mult mai hrănitor. Cum așa? Păi, uite ce subiecte îți creează impulsuri în neuroni!

În primul rând, cover story, adică cel mai de seamă articol din revistă, este o comparație nemțească, adică cu cifre, bazată pe măsurătorile colegilor italieni de la Quattroruote, între două japoneze. Care e mai bună, deci, Honda HR-V, sau Toyota Yaris Cross? Care consumă mai puțin, care e mai spațioasă? Care costă mai mult la echipări echivalente? Și, în final, întrebarea supremă: pe care trebuie s-o alegi? Afli din articol.

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

În premieră, test cu noul SUV compact Honda

Și, pentru că tot suntem la Honda, îți mai zic că Vlad, colegul meu, a fost în Portugalia, pentru a testa noul CR-V. A condus atât varianta full hybrid, cât și pe cea plug-in hybrid și îți povestește tot ce-a simțit. Inclusiv despre consumuri și autonomii (că, na, asta interesează cel mai mult la hibride) și despre cele două suspensii, cea adaptivă și cea cu ”Amplitude Reactive Dampers”. Curios? Perfect, pentru că toate răspunsurile te așteaptă acolo, în articolul din nr. 248!

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Gata? Te-ai săturat de japoneze? Dacă da, atunci îți dau ceva mai ”caliente”. Cum va arăta și ce va aduce nou pe piață Cupra DarkRebel? Am analizat toate opțiunile legate de platformă și sisteme de propulsie. Am sugerat un design, care va păstra elemente ale conceptului. În plus, l-am intervievat succint pe CEO-ul Seat și Cupra, Wayne Griffiths, care dă speranțe legate de producerea lui DarkRebel în serie.

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Nr. 248 – nu doar teste

Am zis interviu? Da, și am devenit cei mai mari fani ai interviurilor, pentru că ne relevă amănunte pe care niciun comunicat de presă nu ni le dezvăluie. Deci, am profitat de vizita în Goteborg, acasă la Volvo, pentru a-i intervieva pe cei mai importanți doi oameni din departamentul de siguranță al companiei. Åsa Haglund a fost numită recent șefă peste toată echipa Centrului de Siguranță Volvo, după două decenii în care a lucrat neîntrerupt la testarea la impact a modelelor companiei suedeze. Alături de ea, Dr. Mikael Ljung Aust, șeful echipei tehnice de siguranță, expert în comportamentul șoferului la iminența unui impact. Ambii mi-au răspuns la întrebări, și-ți garantez că o să afli din interviu lucruri pe care nici măcar nu ți le imaginai.

Și, dacă tot eram acolo, am luat parte, în premieră, la primul crash test live cu Volvo EX90. Cea mai sigură mașină din istoria Volvo a fost distrusă în fața noastră, în numele siguranței. Cum s-a comportat? Cât de avansat este Centrul de Testare Volvo? Ce forțe se dezvoltă la un impact? Afli totul din articol!

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Fără jumătăți de măsură

De la SUV la pickup, într-un test cu toată gama VW Amarok. Toată gama? Da, pentru că e e mai bun decât un Amarok? Patru Amarok! Iar când Volkswagen Automobile Comerciale crește miza, înmatriculând patru exemplare ale aceleiași mașini, în echipări diferite, AutoExpert acceptă provocarea! Am cerut mână liberă în a le testa, am primit tot suportul importatorului, așa că am pus în mișcare toată redacția pentru a răspunde, practic, întrebării supreme. ”Pe care ar trebui să-l alegi?”

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Mai spre est, în Coreea de Sud, un SsangYong mare și accesibil scoate capul. Torres ajuns pe piața din România și colegul meu, Vlad, l-a condus și a aflat totul de la el. De la consumuri la dinamică, de la comportament la spațiu. TOT. Și, da, e un SUV cu motor pe benzină, pentru cei care detestă electrificarea.

Revista AutoExpert nr. 248, octombrie 2023

Dimpotrivă, dacă mirosul de benzină îți repugnă, atunci o să apreciezi Opelul Astra plug-in hybrid. Pentru că poți (și chiar e indicat!) să-l încarci cât mai des la priză. Test cu măsurători complete. Și statice, și dinamice. Toate realizate cu aparatura performantă de la Quattroruote. O să devii expert în compacta asta, după ce citești cel mai detaliat articol care i-a fost dedicat într-o revistă din România! Garantat!

Opel Astra revista AutoExpert octombrie 2023

Allez les bleus!

Și, pentru că cifrele nu mint, am publicat un test cu măsurători pentru Renault Austral E-Tech. Hibridul a evoluat fabulos, renunțând la motorul termic de 1,6 l natural aspirat pentru unul turbo, de 1,2 litri. Sigur, și motoarele electrice sunt noi, și bateria e mai mare. Rezultatul principal este un consum mai mic. Dar, la fel de interesant este cum se comportă mașina cu puntea spate direcțională. Află totul din articol!

Renault Austral Revista AutoExpert octombrie 2023

Cum ți se pare Citroen C4? Știu, întrebarea poate să te deruteze, din cauza gamei extrem de extinse a compactei. Are și versiune hatch, și versiune fastback, și motor pe benzină, și diesel, dar și electric. Am abordat fiecare variantă în parte, ca să înțelegi pe care ar trebui s-o alegi. Și îți garantez că am detaliat atât de mult informațiile, încât o să știi exact ce ți se potrivește cel mai bine.

Citroen C4, revista AutoExpert, octombrie 2023

Full hybrid, sau PHEV?

Apoi, am făcut un test comparativ. Am luat două Kia Sportage, una plug-in hybrid, alta full hybrid și le-am scos la plimbare prin oraș și pe drumuri naționale și județene. Întâi cu bateria plug-inului încărcată, apoi cu ea goală. Am aflat, astfel, care este diferența de consum între un hibrid fără și unul cu încărcare la priză. Și ți-am povestit și ție, la rubrica Expertul din tine.

Apoi, am analizat punctele tari și problemele lui Suzuki SX4 S-Cross la rubrica Second-hand a numărului 248. Am verificat și oferta lui Fiat Panda, unde cel mai ieftin exemplar costă 14.896 euro. Firește, avem și știri, și un top cu cele mai citite articole de pe site, și un editorial, și… gata!

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top