Cu revista te deranjez… Bună ziua! Dacă ai un minut, promit să nu-l irosesc. Am venit cu marfă proaspătă în galantare. Numărul 257 aduce o mulțime de subiecte interesante, care te vor ține „în priză” de la prima la ultima pagină.
Dă startul unul dintre cele mai așteptate modele ale toamnei, Audi Q6 e-tron. O piesă de importanță majoră pentru marca germană, fiind și SUV, și electric și competitor direct pentru Tesla Model Y, Hyundai Ioniq 5 și, mai ales, BMW iX3. Sigur, primele două modele nu se ridică, teoretic, la pretențiile premium ale germanilor, dar unde mai e granița dintre premium și non-premium în zilele noastre? Colegul Vlad a testat totul – senzații, autonomie, viteză de încărcare – și a tras concluziile în revistă.
Apoi, am preluat eu frâiele și, cu ajutorul colegilor de la Quattroruote am analizat viitoarele modele ale mărcii Nissan. Ce știm despre Micra, Leaf și, în general, despre strategia mărcii în viitorul apropiat? Află de la rubrica „Proiecte secrete”.
Benzina la putere în nr. 257!
Dacă e prea muntă propulsie electrică pentru tine în primele pagini, află că arunc în luptă „cea mai termică” armă de pe piață. Mazda MX-5, modelul care a ridicat plăcerea de a conduce la un nivel de neegalat, încă se află în ofertă. Mai mult, aduce câteva noutăți majore pentru 2024, printre care un nou diferențial mecanic și un sistem de control al stabilității mai radical. Plus alte mici nebunii, despre care îți povestesc cum se simt în articol.
Tot despre experiență, dar de altă natură, scriu și în următorul material. Mini m-a scos din casă într-o noapte ploioasă, pentru a-mi arăta Bucureștiul altfel. Citindu-l, vei afla poveștile din spatele unor opere de artă stradale pe care le poți admira pe viu, într-o zi (sau noapte) de plimbare la pas prin oraș.
Înapoi la testele din nr. 257, cu Skoda Kodiaq. Noua generație vine cu o mulțime de soluții inteligente, bazându-se mai mult ca oricând pe latura practică. Cât consumă, cum se simte și dacă mai merită să optezi pentru motorul diesel – asta îți explic în articolul pe care i l-am dedicat.
Ghid de achiziție
Revenim pe plaiuri mioritice, cu Dacia Duster. Gama variată de motoare și niveluri de echipare face alegerea grea, de aceea mi-am luat inima-n dinți, am analizat toată oferta și am venit să-ți spun ce configurație ți s-ar potrivi cel mai bine în funcție de aspirațiile pe care le ai.
Electric am avut, diesel am avut, benzină am avut… Ce zici de un plug-in hybrid? Noul Volkswagen Tiguan a fost luat la bani mărunți de către Vlad și s-a destăinuit. Ce autonomie are, cu ce putere se încarcă și cât consumă după terminarea bateriei? Află toate informațiile din testul nostru!
Urmează o poveste frumoasă, cu un model emblematic. Cum a evoluat Range Rover în cele cinci generații? Am aflat punând față-n față prima și actuala iterație. V8 old school vs diesel modern. Măsurători statice și dinamice. Toate, pentru tine!
Din regat în… regat!
Trecem din poveste în poveste, cu un material dedicat evenimentului Goodwood Festival of Speed 2024. Dragoș a fost acolo și a trăit pe viu emoția întâlnirii cu modele istorice și moderne. Apoi, a concentrat totul într-un adevărat ghid. Așa că, dacă intenționezi să participi la eveniment, o să ai informații practice despre prețuri și despre desfășurarea de forțe.
➡ Citește aici totul despre Best Electric Car 2024! 💡
Hai să mai dăm o tură în zona electrică, cu Hyundai Ioniq 6. Eficiența acestui model m-a bulversat, deci am venit să-ți povestesc despre consumurile și, implicit, autonomiile remarcabile pe care le atinge în viața reală. A, și încă ceva: plafonul ăla plonjat te lovește în cap când intri în mașină? Mi-am pus eu capul la bătaie, ca să nu fii nevoit s-o faci tu!
Analiză de piață
Bun! Am bifat toate tipurile de propulsie existente la scară largă, mai puțin unul. Ei bine, acestuia i-am dedicat o zi de cercetare a pieței. Am căutat toți hibrizii full din România și i-am grupat, în ordinea prețului, într-un tabel. Am completat și consumurile medii, și puterile maxime ale sistemului. Apoi, am scris un mic ghid care să-ți traseze o direcție în alegerea modelului ideal pentru tine.
Acum, să-mi fie cu iertare… Dacă eu sunt zgârcit și urmăresc prețuri de achiziție și consumuri minime, asta nu înseamnă că toți trebuie să fie așa. Drept urmare, ție, iubitorule de putere și lux, ți-am dedicat articolul cu cele mai puternice BMW-uri Seria 7 din istorie. E frumos structurat, plin de informații și numa’ bun de citit la o cafea!
Sigur că avem în meniul numărului 257 și Oferta lunii, cu Fiat 500, și Second Hand, cu Peugeot 607, și știri… Avem de toate în magazinele rețelei Inmedio!