Rimac pregătește extinderea producției de componente pentru Porsche, Bugatti sau Konigsegg

bugatti rimac

Grupul croat Rimac tocmai a încheiat o rundă de finanțare de 500 de milioane de euro necesari pentru creșterea capacității de producție.

Susținută de SoftBank Vision Fund 2 și Goldman Sachs Asset Management, runda de finanțare a grupului croat Rimac s-a încheiat cu colectarea a 500 de milioane de euro, bani pe care fondatorul companiei își dorește să îi investească în dezvoltarea de noi sisteme de propulsie și extinderea capacității de producție.

Fondată de Mate Rimac în 2009 într-un garaj, compania croată a avut o ascensiune rapidă, iar în prima lună a acestui an s-a transformat într-un grup care deține 55% din Bugatti Rimac (restul de 45% fiind în posesia Porsche) și 100% din Rimac Technology. La rândul său, Bugatti Rimac deține tot pachetul de acțiuni al Rimac Automobili, producătorul hipermașinii electrice Concept One.

Grupul cu sediul în Croația supervizează mărcile Bugatti și Rimac incluzând aici spectaculoasele Chiron și Bolide, dar și modelul Nevera care ar trebui să ajungă la primii clienți în „următoarele săptămâni”.

Pe lângă mașinile menționate, grupul Rimac produce deja sau are în dezvoltare componente importante pentru modele ale mărcilor Aston Martin, Koenigsegg și Porsche.

În acest context, Mate Rimac intenționează să folosească cele 500 de milioane de euro colectate pentru a angaja încă 700 de persoane și, până anul viitor, a finaliza construcția unei noi uzine care să fie deservită de 2.500 de oameni – cel mai mare complex industrial auto din Croația.

„Majoritatea capitalului va fi folosit de fapt pentru extindere și pentru a satisface cererea de baterii, sisteme de propulsie și alte sisteme” ale mașinilor la care lucrează grupul Rimac. Printre acestea se numără Koenigsegg Gemera, Aston Martin Valkyrie și Porsche 718.

Rimac Technology va produce zeci de mii de componente anual, variind de la sisteme de propulsie hibride și complet electrice până la șasiuri complete.

Succesul diviziei Bugatti Rimac este evidențiat de cele 150 de comenzi pentru mașini Bugatti, un record în istoria mărcii, care acoperă producția până la finalul lui 2025. Spectaculosul Bugatti Bolide, cu un preț de catalog de 4,7 milioane de dolari, a fost comandat în 40 de unități la doar două luni după debut.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top