ROCAR dezvolta cea mai mare retea de montaj GPL pentru marcile Prins si Zavoli in Romania

ROCAR

ROCAR SION și VERBITA GRUP au organizat în perioada 02-06 Octombrie 2023 un stagiu de pregătire pentru montaj auto GPL în Municipiul ARAD, acesta fiind adresat tehnicienilor din service-urile specializate pentru montaj auto GPL din România.

La cursul de specializare au participat 20 de tehnicieni reprezentanți ai service-urilor GPL autorizate de Registrul Auto Român pentru montaj, reparații și întreținere a instalațiilor GPL Prins și Zavoli, branduri reprezentate în România de către ROCAR SION. Participarea a fost surprinzătoare, în sala participând reprezentanți ai service-urilor GPL chiar și de la Iași, București, Sibiu, Slatina iar în număr mare fiind reprezentanți ROCAR din zona Banatului: Timișoara și Arad.

ROCAR

Din echipa de instructori pentru montaj au făcut parte: Ion Moraru Director Tehnic ROCAR, Gabriel Luca Coordonator Asistență Tehnică pentru Rețeaua ROCAR, Daniel Ochea Șef Service Renault VERBITA și Marco Ferraro Westport ITALIA – Coordonatorul acestui curs de pregătire pentru montaj GPL, acesta din urmă având o experiență de 23 de ani în domeniu pentru instalațiile GPL ZAVOLI, PRINS și MTM.

ROCAR dezvoltă cea mai mare reţea de montaj GPL pentru mărcile Prins şi Zavoli în România

Cursul a fost structurat astfel încât să acopere atât partea practică dar și teoretică. Pe parcursul acestui curs s-au realizat două montaje GPL, unul cu instalația GPL ZAVOLI BORA din gama ROCAR BUSINESS, pe autoturismul Dacia Logan motorizare 0.9 Turbo MPI (Muți Point Injection) și celălalt montaj cu instalația GPL ZAVOLI BORA ADVANCE din gama ROCAR EXCLUSIVE pe un autoturism Dacia Duster cu motorizare 1.3 TCE cu injecție directă de benzină.

ROCAR

Coordonatorul cursului, Marco Ferraro, a insistat că durata cursului să fie de o săptămâna astfel încât cursanții să poată obține un bagaj solid de cunoștințe atât pentru montaj dar și pentru diagnosticarea instalației GPL ZAVOLI, fiecare dintre cursanți primind la sfârșitul cursului o diplomă de specializare în urmă unui test care a constat în efectuarea procedurii de calibrare al instalației GPL dar și câteva întrebări pentru diagnosticarea corectă a instalației GPL pentru probleme tehnice simulate de către echipa de instructori.

ROCAR SION organizează frecvent cursuri de pregătire

ROCAR SION organizează frecvent cursuri de pregătire atât pentru inițiere cât și pentru tehnicieni avansați, cu scopul de a crește nivelul cunoștințelor tehnice la nivel de rețea dar și pentru creșterea calității montajului, pentru instalațiile GPL ZAVOLI ȘI PRINS funizate de către echipa ROCAR SION în România.  Rocar Sion deține în acest moment o rețea extinsă de service-uri specializate pentru montaj GPL fiind capabilă să furnizeze echipamente în toate județele țării prin intermediul reprezentanților ROCAR.

ROCAR

“Mulțumesc în primul rând Domnului Mihai Verbita care a găzduit acest eveniment, ne-a primit cu căldură și a participat efectiv la bună desfășurare a cursului, energizand și încurajând echipa tehnică care a susținut acest curs! Este încă un eveniment de succes în domeniul auto GPL pentru ROCAR SION care își urmează în tocmai viziunea de a oferii utilizatorilor plăcerea de a conduce în siguranță eficientizand costurile de transport” Silviu Raicea – ROCAR SION

“Suntem deosebit de bucuroși să găzduim în locația noastră un curs de specializare pentru montaj și diagnosticare auto GPL, oferit de către Westport Italia și Rocar Sion România. În Echipa VERBITA susținem continuu creșterea tehnologică, abordăm cu mare interes schimbările tehnice din domeniul auto, privim că pe o provocare mixul din piață combustibililor alternativi și ne pregătim personalul pentru a oferii servicii de excepție și echipamente de calitate tuturor clienților noștrii” Mihai Verbita VERBITA GRUP

ROCAR

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top