Rolls-Royce oferă o machetă oficială a SUV-ului Cullinan la scara 1:8. Modelul este realizat cu o atenție deosebită la detalii, fiind necesare 450 de ore pentru asamblarea unui exemplar.
Rolls-Royce prezintă o variantă la scara 1:8 a modelului Cullinan pentru colecționarii de machete auto. Fără să anunțe prețul sau numărul de exemplare ce vor fi oferite, Rolls-Royce a prezentat o machetă extrem de detaliată a modelului Cullinan.
Asamblată din peste 1.000 de componente, cu o atenție deosebită la detalii, macheta este produsă manual având nevoie de 450 de ore pentru asamblare.
Toate elementele machetei sunt funcționale: farurile, portierele, praguri iluminate, iar tapițeria de la interior are chiar broderiile originale. Culorile caroseriei sunt cele oferite și pentru modelul real, clienții putând alege dintr-o paletă de peste 40.000 de nuanțe.
Macheta vine însoțită de o cutie de prezentare de peste un metru lungime.
Modelul real Cullinan măsoară 5.341 mm în lungime, 2.164 mm în lățime, 1835 mm în înălțime și are un ampatament de 3.295 mm. două tone și 660 de kilograme cântărește monstrul cu inimă V12. Portbagajul pune la dispoziția ocupanților 560 de litri sau 600 de litri atunci când podeaua este îndepărtată. Rabatarea scaunelor din spate aduce 1.930 de litri și o lungime de încărcare de 2.245 mm, ceea ce face din ultra-luxosul Cullinan o mașină foarte practică.
Rolls-Royce Cullinan poate fi comandat în România cu un preț de pornire de 265.000 de euro fără TVA.