Anunțul Visual Fan, compania care deține marca Allview, că va intra pe piața mașinilor electrice a suscitat un mare interes în mediul online. Deși nu au confirmat oficial, primul produs va fi SUV-ul Skywell ET5.
Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București, a anunțat în această dimineață intrarea pe o nouă piață, cea a mașinilor electrice fără a menționa numele produsului pe care îl va comercializa.
Rezervat pentru premiera din 16 decembrie, acest detaliu a devenit vizibil odată cu publicarea imaginii „teaser”. Farul și grila din aceasta corespund modelului electric Skywell ET5, un SUV produs în China.
După încercarea mai puțin reușită din primăvara lui 2021 de a intra pe piața din România, acum, cu un partener solid – compania Visual Fan, marca din China are mari șanse de a se dezvolta pe piața noastră, mai ales că datele primului produs oferit nu sună deloc rău.
Conform datelor oferite de producător, SUV-ul electric Skywell ET5 are dimensiuni apropiate de cele ale SUV-urilor compacte – 4.698/1.908/1.696 mm – și o autonomie care poate atinge 520 km.
Detaliile tehnice arată că mașina are tracțiunea pe roțile din față și un motor electric de 150 kW (aprox. 200 CP) cu un cuplu maxim de 320 Nm. Bateria cu o capacitate de 72 kWh.
Pe piața chineză, prețul de bază al Skywell ET5 este echivalentul a 21.200 de euro.
Visual Fan, de la Allview la Skywell
În dimineața acestei zile, Visual Fan, companie cu capital integral românesc care deține marca Allview și comercializează telefoane inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi, a anunțat că intră pe piața mașinilor electrice.
„Demararea noului proiect se va realiza prin deschiderea unei companii noi care va avea ca obiect de activitate principal distribuția de mașini electrice – Visual EV S.R.L. și al cărei capital este deținut în proporție de 95% de Visual Fan S.A.”, au explicat oficialii companiei din Brașov.
Începând cu 16 decembrie 2021, primul model de mașină (n.n. – Skywell ET5) va fi prezentat la showroom-ul Brady Auto Center, primul dealer al companiei Visual EV SRL.
Visual Fan a fost fondată la Brașov, în 2002, și este prezentă acum pe piețele IT&C din peste 10 țări.
– Deținătorul mărcii Allview își anunță debutul pe piața mașinilor electrice